înghiți cu noduri definitie

25 definiții pentru înghiți cu noduri

ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Despre ființe) A face să pătrundă mîncarea, băutura etc. din gură în stomac prin contracția succesivă a unor anumiți mușchi ai limbii, faringelui și esofagului. Bedros înghițea mîncarea pe nerăsuflate. DUMITRIU, N. 262. Începe a înghiți la apă: și-nghite, și-nghite, pînă ce înghite el toată apa din fîntînă. CREANGĂ, P. 65. ◊ (Glumeț) Ho!... că parc-ai să ne-nghiți... Face-o gură cît o șură. ALECSANDRI, T. I 172. ◊ Expr. A înghiți gălușca sau a o înghiți = a suporta o neplăcere fără să cîrtească, a îndura o neplăcere. Boierul, luîndu-i înainte cu gluma, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. A înghiți strîmb (sau rău) = a scăpa mîncarea sau băutura pe laringe; a se îneca. Lui Ionuț i se părea că înghite strîmb. SADOVEANU, F. J. 509. A înghiți în sec v. sec. A înghiți cu noduri v. nod. A înghiți noduri v. nod. A-și înghiți lacrimile (sau plînsul) = a-și stăpîni plînsul, a-și opri lacrimile; a reprima izbucnirea unui sentiment. Plîngea înăbușit, înghițindu-și lacrimile. DUMITRIU, N. 198. Mitrea și-a înghițit lacrimile și-a tăcut. SADOVEANU, M. C. 6. Își înghiți plînsul cu greutate... id. O. VII 341. A-i veni (cuiva) să înghită pe altul (de bucurie), se zice pentru a arăta că cineva e foarte mulțumit de altul. Mamei îi venea să mă înghită de bucurie. CREANGĂ, A. 33. A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. Arald nebun se uită, cu ochii o-nghițea. EMINESCU, O. I 95. (Familiar) A nu înghiți (pe cineva) = a nu putea suferi (pe cineva). ♦ Fig. (Cu privire la aer, miresme) A trage în plămîni, a inhala, a respira adînc. Privi cerul albastru și înghiți mireasma pădurii. SADOVEANU, B. 222. Pe rînd îi scoteau [pe deportați] afară pe punte ca să înghită aerul curat, de care erau mai doriți decît de hrană. BART, E. 274. 2. Fig. A face să dispară (cuprmzînd în sine), a absorbi; a acoperi. Drumul de fier... pătrunde chiar inăuntrul muntelui, prin gura neagră a tunelului care îl înghite. BOGZA, C. O. 347. Îndată ce i-au agiuns valul, i-au acoperit pe toți, înghițindu-i sălbatica mare. DRĂGHICI, R. 34. ◊ Expr. L-a înghițit pămîntul = a murit. Am avut un fecior și ne-a lăsat, l-a înghițit pămîntul! SADOVEANU, O. I 353. Parcă l-a înghițit pămîntul, se spune despre cineva (sau ceva) care a dispărut fără urmă, care nu mai poate fi găsit. Feciorul împăratului nu mai venea nici cu pasăre, nici fără pasăre, parcă l-a înghițit pămîntul. BOTA, P. 16. 3. Fig. (Cu privire la texte scrise) A citi repede, cu lăcomie. 4. Fig. A suporta cu resemnare o insultă, o necuviință; a răbda fără a crîcni. Totdeauna îi înghițise vorbele ei, neîndrăznind, de rușine, să-i răspundă. PREDA, Î. 178. Sînt oameni care au înghițit tot felul de umilințe. VLAHUȚĂ, O. A. 205. Vasile răbda, tăcea, înghițea totul. CONTEMPORANUL, VII 200. 5. Fig. (Cu privire la cuvinte sau părți de cuvinte) A nu rosti, a omite (din cauza unui defect de vorbire); a nu spune ce ar fi vrut sau ar fi trebuit să spună, a se reține de a vorbi. Nu era vorbitor bun; înghițea silabe. GALAN, Z. R. 85. Neculăieș Mînecuță își înghiți iar vorbele. SADOVEANU, P. M. 30. De aceea moșneguțul își înghiți răspunsul și tăcu. C. PETRESCU, C. V. 101. Soldatul... bolborosi, înghițind resturi de cuvinte, fără rost. SAHIA, N. 78.
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înghítă
ÎNGHIȚÍ vb. 1. v. ingera. 2. v. absorbi.
ÎNGHIȚÍ vb. v. accepta, admite, arunca, azvârli, cheltui, concepe, consuma, irosi, împrăștia, îndura, îngădui, opri, pătimi, păți, permite, prăpădi, răbda, reține, risipi, stăpâni, suferi, suporta, tolera, trage, zvârli.
înghițí (înghițít, ít), vb.1. A face să treacă mîncarea, băutura etc. prin faringe și esofag în stomac. – 2. A mînca, a înfuleca. – 3. A absorbi, a face să dispară. – 4. A suporta, a se abține, a se înfrîna. – 5. A răbda, a îndura, a încuviința. – Mr. (î)ngl’it, megl. (a)ngl’it. Lat. ingluttῑre (Pușcariu 853; Candrea-Dens., 860; REW 4423; DAR), cf. it. inghiottire, prov. (en)glotir, fr. engloutir, cat., v. sp. englutir. Cuvînt comun (ALR, I, 83). Pentru reducerea de la *înghiuți, la înghiți, cf. ghimpe. Der. înghițitor, adj. (care înghite); înghițitoare, s. f. (laringe, gîtlej); înghițitură, s. f. (îmbucătură, sorbitură).
A ÎNGHIȚÍ înghít tranz. 1) (mâncăruri, băuturi, medicamente etc.) A face să treacă din gură în stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplăcut fără a putea riposta. A-și ~ lacrimile (sau plânsul) a-și stăpâni plânsul. 2) rar A mânca în grabă; a îmbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage în piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage în sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desișuri, întuneric etc.) A face să nu se mai vadă, captând în sine. 6) (cărți, scrieri etc.) A citi foarte repede și cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fără ripostă. ◊ ~ gălușca a suporta o neplăcere fără a crâcni. 8) (cuvinte, părți de vorbire, sunete) A omite la pronunțare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire
înghite-Agachi! int. invitațiune comică de a bea (după numele unui personaj chefliu dintró piesă de Alexandri, Agachi Flutur): găl, găl, găl... înghite Agachi... duscă, băiete! AL.
înghițì v. 1. a introduce în stomac; 2. fig. a suporta o insultă (neputând face altfel): a înghiți noduri; 3. a absorbi: buretele înghite apă; 4. a face să piară într’o prăpastie: înghiți-l’ar pământul! 5. a risipi: a înghiți toată averea; 6. a nimici, a devora: vrea să mă înghiță, nu altceva. [Lat. INGLUTTIRE].
înghít (est) și înghíț (vest), a -țí v. tr. (lat. in-glûtire și -glŭttire, a înghiți, din răd. glu-, -gul, de unde vine și gŭla, gură, vsl. glŭtiti a înghiți, rom. gîlgîĭ ș. a.; it. inghiottire, pv. englotir, fr. engloutir, cat. vsp. englutir. – Să înghită (est), să înghiță (vest). V. sughiț, deglutițiune, gît, gălătuc, hîltîc). Daŭ drumu pe gît, bag în stomah: înghit ceĭa ce am mestecat, un hap. Absorb, sug: buretele, pămîntu înghite apa. Dispar în: prăpastia, marea l-a înghițit. Consum, întrebuințez: această mașină înghite mult spirt. Fig. Sufer în tăcere o ofensă, o insultă: a înghiți o ofensă. Risipesc: acest tînăr a înghițit averea părinților. V. mănînc și beaŭ). Nimicesc, devorez, consum: această operă a înghițit mulțĭ oamenĭ. Înghit nodurĭ, sufer ceva neplăcut: înghițea nodurĭ auzind ce se zicea contra luĭ. Înghite-o! sufere și ocara asta! A înghiți în sec, a înghiți fără să aĭ nimica în gură de poftă că-l vezĭ pe altu mîncînd orĭ auzĭ cum se vorbește de niște bucate pe care le doreștĭ. A înghiți un hap, o pilulă, 1. a înghiți o vorbă neplăcută, 2. a înghiți o păcăleală, a crede o mincĭună. Înghite, Agache (măĭ Agapie)! invitațiune glumeață și familiară la mîncare și băutură (Mold.).
ÎNGHIȚI vb. 1. (livr.) a ingurgita. (A ~ un aliment.) 2. a absorbi, a aspira, a încorpora, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. (Pămîntul ~ apa de precipitații.)
înghiți vb. v. ACCEPTA. ADMITE. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. CONCEPE. CONSUMA. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDURA. ÎNGĂDUI. OPRI. PĂTIMI. PĂȚI. PERMITE. PRĂPĂDI. RĂBDA. REȚINE. RISIPI. STĂPÎNI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRAGE. ZVÎRLI.
a înghiți calomel expr. a fi mahmur / indispus.
a înghiți corcodușa expr. a se lăsa păcălit.
a înghiți cu noduri expr. 1. a suporta cu necaz / cu amărăciune o durere / o umilință (fără a putea riposta). 2. a mânca în silă / cu mare greutate.
a înghiți gălușca / hapul expr. a fi pus în fața unui fapt împlinit; a suporta un afront fără a putea da riposta.
a înghiți în sec expr. a dori / a pofti ceva ce are altcineva sau ce nu poate fi obținut ușor.
a înghiți pastila expr. a mușca momeala; a se lăsa păcălit.
a înghiți un dedițel expr. a se otrăvi, a se sinucide prin otrăvire.
a înghiți vrăjeala expr. (deț.) a schimba părerea despre un deținut, lăsându-se influențat de părerile altora.
a-și înghiți lacrimile expr. a-și stăpâni plânsul.
a-și înghiți limba expr. a refuza să vorbească, a se abține să spună ceva.
greu de înghițit expr. care poate fi tolerat / suportat cu greu.

înghiți cu noduri dex