ÚRBE s. f. (Fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.

ÚRBE s. f. (Livr. și fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.

ÚRBE s. f. (Astăzi de obicei ironic) Oraș. Capturați de smîrcurile neînsemnatei urbi de la marginea țării, renunțaseră osteniți să se mai măsoare cu asemenea privilegiați ai norocului. C. PETRESCU, C. V. 10. Directoarea școalei nr. 1 de fete din acea urbe se plînge că... nu-i liberează lemnele necesare pentru încălzit. CARAGIALE, O. II 117. Marea lin cutremurîndu-și fața, scutur’ a ei spume... Jos la poarta urbei mîndre a ei sunete se frîng. EMINESCU, O. IV 118.

úrbe (înv., fam.) s. f., g.-d. art. úrbei

úrbe s. f., g.-d. art. úrbei

ÚRBE s. v. oraș.

ÚRBE s.f. (Liv.; fam.) Oraș. [< lat. urbs].

ÚRBE s. f. oraș. (< lat. urbs)

úrbe (-bi), s. f. – Oraș. Lat. urbem (sec. XIX). Înv., are un sens puțin ridicol, datorită folosirii lui de către Caragiale. – Der. urban, adj., din fr. urbain; urbanitate, s. f., din fr. urbanité; urbar(iu), s. n. (cadastru), înv., în Trans. din germ. Urbarium; urbarial, adj. (de cadastru).

ÚRBE ~ f. 1) fam. Localitate de proporții mari, fiind centru administrativ, industrial, comercial, cultural și politic; oraș. 2) Populație a unei astfel de localități. /<lat. urbs, ~is

urbe f. oraș (ca termen administrativ): urbea Ploiești.

Urbea-Mare f. alt nume dat orașului Oradea-Mare.

*úrbe f. (lat. urbs, urbis, oraș, în special Roma). Rar. Oraș.

urbe s. v. ORAȘ.