MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

MALÁC, malaci, s. m. Pui de bivol; vițelul bivoliței. Numai cît pomenise samsarii, de măsline, și cel leșinat se puse a suge cu buzele ca un malac. ALECSANDRI, T. 48. Acsenti a cumpărat... trei bivolițe cu malacii mici. IONESCU, M. 558. ♦ Fig. (Depreciativ) Om gras; p. ext. nătărău, prost. – Variantă: mălác (STĂNOIU, C. I. 99) s. m.

malác s. m., pl. maláci

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malác s. m., pl. maláci

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

MALÁC s. (ZOOL.) (reg.) bivolaș, turmac.

malác (maláci), s. m. – Bivol mic. Ngr. δαμαλάϰι „juncan”, din δαμάλι „vițel”, cf. bg. malak. Der. din gr. μαλαϰός „fraged, tînăr” (Cihac, II, 672; Berneker, II, 11; Tiktin) sau din bg., pusă în legătură cu sl. malŭ „mic” (Tiktin; Candrea) pare mai puțin probabilă.

MALÁC ~ci m. 1) Pui de bivol. 2) derp. rar Om gras și greoi. /<bulg. malak

malac m. vițel de bivol. [Cf. gr. mod. MALAKÓS, moale, plăpând].

Malaca f. mare peninsulă la. S. de Indo-China.

malác m. (vgr. malakós, moale, delicat, de unde și bg. malak, malac. Cp. și cu ung. malac, purcel). Turmac, vițel de bivol.

MALAC s. (ZOOL.) (reg.) bivolaș, turmac.

Mălăcă v. Malahia 3.

malac, -ă, malaci, -e s. m., s. f., adj. (om) corpolent / masiv / zdravăn.