Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 573610:

LANCASTER [lænkəstər], Joseph (1778-1838), pedagog englez. În 1818 a emigrat în S.U.A. A fundat (1798) la Southwark prima școală de ajutor mutual, unde și-a pus în practică propria metodă educativă, organizând elevii în grupe sau clase, supravegheate de monitori (selectați dintre elevii buni), care trebuiau să asigure menținerea disciplinei și însușirea lecțiilor. Ideile sale novatoare (în competiție cu cele ale lui A. Bell, susținut de Biserică), expuse în „Sistemul de învățământ britanic”, au influențat considerabil sistemul educațional englez din sec. 19.

Lancaster dex online | sinonim

Lancaster definitie