JÍLAV, -Ă, jilavi, -e,
adj. Umed, pătruns de umezeală. Nimic nu-i urît în natură Și micile drumuri jilave, Buștenii, și mlaștina verde cu mușchi și cu stuh – Totul e bun și frumos sub razele lunii. TOMA, C. V. 396. Stelele clipeau înfiorate, gata parcă să se stingă de suflarea unui vînt jilav din larg. BART, E. 182. Pămîntul e jilav de rouă. GÎRLEANU, L. 37. ◊ (Poetic) Prin geamul deschis, vîntul ne flutura un parfum jilav, de primăvară, de cîmp și de pămînt întinerit. C. PETRESCU, S. 65. Dimineața era rece și jilavă. CONTEMPORANUL, IV 392. – Accentuat și: jiláv.
jiláv (jilávă), adj. –
1. Umed, reavăn. –
2. (Banat) Puternic, zdravăn.
Bg. žilav „elastic, lipicios”, cel de al doilea sens din
sb. žilav „gros” și ambele din
sl. žila „venă” (Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 158). Indicația din DAR, conform căreia cuvîntul este puțin folosit în
Munt., nu este exactă. Pe de altă parte, jilav nu-l substituie pe umed, întrucît primul cuvînt conține ideea de „îmbibat, pătruns de umezeală pe toate părțile”.
Der. din
bg. vlažen „umed” (Conev 37) este greșită.
Der. jilavă,
s. f. (loc umed); jilăvie,
s. f. (umezeală); jilavi,
vb. (a îmbiba, a umezi); jilăveală,
s. f. (umezeală); jilăvete (
var. jiloveață),
s. f. (bîtă, par), în Banat, din al doilea sens al lui jilav.
jilav a.
1. ud: nisipul jilav și moale al prundului OD.;
2. umed (vorbind mai ales de vremea). [Slav. JILAVŬ, plin de vine, din JILU, vână de apă].
jílav (est) i
jiláv (vest), -
ă adj. (bg. žilav, „elastic”, sîrb. „vînos, ațos”). Umed, cam ud: pămînt jilav, rufe jilave. V.
igrasios și
reavăn.