JÁRIȘTE, jariști, s. f. 1. (Înv.) Jar1; foc; p. ext. vatră. 2. Loc pustiit de foc. ♦ Pădure arsă pe locul căreia se dezvoltă o nouă vegetație lemnoasă. – Jar1 + suf. -iște.

JÁRIȘTE s. f. 1. (Înv.) Jar1; foc; p. ext. vatră. 2. Loc pustiit de foc. ♦ Pădure arsă pe locul căreia se dezvoltă o nouă vegetație lemnoasă. – Jar1 + suf. -iște.

JÁRIȘTE s. f. (Învechit; și în forma jăriște) 1. Jăratic, foc; p. ext. vatră. (Fig.) Jariștea iubirii pe nesimțite îi schimba gîndurile. CONTEMPORANUL, VII 492. 2. Loc, pădure, sat etc. pustiit de foc. În grădina de la Țigănești, din jăriștea caselor. CONACHI, P. 204.

járiște s. f., g.-d. art. járiștii; (păduri arse) pl. járiști

járiște s. f., g.-d. art. járiștii; pl. jaríști

JÁRIȘTE s. arsură, pârlitură, (pop.) arsătură, (înv. și reg.) pârjol, (reg.) pârjolitură, pârleală.

JÁRIȘTE s. v. jar, jăratic, jărăgai.

JÁRIȘTE ~i f. 1) înv. v. jar. 2) Loc pustiit de foc. /jar + suf. ~iște

járiște și jắriște f. (d. jar saŭ ut. žarište). Rar. Locu unuĭ incendiŭ. Arșiță, mare căldură. Fig. Pasiune: jariștea ĭubiriĭ. V. jiriște 1.

jariște s. v. JAR. JĂRĂGAI. JERATIC.

JARIȘTEA, com. în jud. Vrancea; 4.160 loc. (1998). Centru viticol și de vinificație. Biserica Adormirii Maicii Domnului (ante 1809).