Hațeg (Hátzeg) n. 1. (Muntele) porțiune a Carpaților cu piscul Retezatul; 2. (Valea), șes frumos spre N. de muntele cu acelaș nume, udat de râul Streiu; 3. orășel ardelenesc pe Streiu: 2598 loc. (dintre cari 1996 români).

HAȚEG 1. Depresiunea ~ (Țara Hațegului), depresiune tectono-erozivă cuprinsă între M-ții Retezat, Poiana Ruscăi și Sebeșului, împărțită de dealurile Dumbrava, Ploștina și Poieni în două subunități: Hațeg și Pui. Supr.: c. 380 km2. În compartimentul de V (Hațeg) are un relief de câmpie piemontană străbătută de râuri paralele, colectate de Strei. În SE comunică cu Depr. Petroșani, prin pasul Merișor (756 m), în SV cu culoarul Timișului, prin Poarta de Fier a Transilvaniei (699 m), iar în N cu culoarul Mureșului, prin „poarta” de la Subcetate, pe valea Streiului. Climă răcoroasă (temp. medie anuală: 6-8°C); precipitații medii anuale în jur de 800 mm. Culturi cerealiere, pomicultură și creșterea animalelor. Menționată în Diploma Ioaniților (1247). Cunoscută și sub denumirea de Hațeg-Pui. 2. Oraș în jud. Hunedoara, în depresiunea omonimă; 12.604 loc. (1998). Ind. textilă (prelucr. lânii), a conf. și de prelucr. a lemnului; produse alim. (preparate din carne și lapte, conserve din legume și fructe, bere); abator. Centru pomicol. În apropiere, în pădurea Slivuț (40 ha), se află o rezervație naturală de zimbri și cerbi. Importantă zonă etno-folclorică. Muzeu etnografic. Menționat documentar în sec. 15 și apoi oraș grăniceresc în 1764. Biserica Sf. Nicolae (sec. 19). În satul Silvașu de Sus de află mănăstirea Prislop, cu biserica Sf. Evanghelist Ioan (sec. 15).

POPOVICI-HAȚEG, Valeriu (1866-1929, n. Hațeg), geolog român. Cercetări asupra formațiunilor jurasice, cretacice și paleogene din România („Sur l’âge des conglomérats de Bucegi”). A întocmit prima hartă geologică de detaliu a României (1:300.000).