dódă s. f.,
g.-d. art. dódei;
pl. dóde
DÓDĂ, dóde,
s. f. 1. (Banat,
Olt.) Termen cu care se adresează cineva surorii mai mari.
2. (
Trans.; în limbajul copiilor) Mână.
3. (
Mold.) Termen cu care se adresează copiii fetelor sau femeilor nemăritate. (creație expresivă proprie copiilor, la fel ca și cocă; după Candrea, sensul
3. ar trebui pus în legătură cu
sb. dodola = paparudă (
1.) (> (Banat)
dodolă), iar, după Scriban, sensul
1. e o variantă a lui
dadă)
dódă (dóde), s. f. –
1. (Banat,
Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. –
2. (
Trans., în limbajul infantil) Mînă. –
3. (
Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu
sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o
var. de la dadă. –
Der. dodi,
vb. (
Trans., a nimeri fără voie); dodii,
s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot,
s. n. (prostie, aiureală),
cf. dondăni; dodoleț (
var. dodoneț, dodoloț),
adj. (rotund; neted).
dodă f.
1. Mold. doică;
2. Tr. lele, nană. [V. dadă].
dódă f., pl. e (var. din dadă). Ban. Olt. Trans. Țață, lele.
DODA, Traian (1822-1895, n. sat Prilipeț, jud. Caraș-Severin), general român care a servit în armata austro-ungară. A participat la războaiele Austriei împotriva Italiei (1859) și împotriva Prusiei (1866). A susținut cauza românilor din Banat și Transilvania. Doda dex online | sinonim
Doda definitie