ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (Fam.) Faptul de a șopăi; șoaptă [Pr.: -pă-ia-] – Șopăi + suf. -eală.

ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (Fam.) Faptul de a șopăi; șoaptă. [Pr.: -pă-ia-] – Șopăi + suf. -eală.

ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. Vorbire în șoaptă; șoaptă. Vocea îi scade din ce în ce, pînă la un fel de șopăială tainică. DELAVRANCEA, la TDRG.

șopăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiéli

șopăiálă s. f., g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiéli

ȘOPĂIÁLĂ s. v. șoaptă, șușoteală, șușotit.

șopăĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a șopăi. – Și șopo-.

șopăială s. v. ȘOAPTĂ. ȘUȘOTEALĂ. ȘUȘOTIT.

șopăială, șopăieli s. f. 1. vorbit în șoaptă 2. șoaptă