ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

ÎNCETINÉL¹ adv. Diminutiv al lui încet¹; încetișor. Mergea încetinel pe șoseaua prăfuită a satului. PREDA, Î. 53. Omul plecă încetinel spre răsărit la deal, ca un călător cuminte, care știe că la un drum lung nu se pornește cu pasul pripit. CARAGIALE, O. I 295. Strecurîndu-ne încetinel prin tot felul de cotituri fără pericol, iată-ne ajunși pe tărîmurile aprige ale vînătoarei. ODOBESCU, S. III 76.

ÎNCETINÉL², -ÍCĂ, încetinei,-ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui încet²; domol, potolit. Hora e prea încetinită. DELAVRANCEA, V. V. 177.

încetinél¹ adj. m., pl. încetinéi; f. încetinícă, pl. încetinéle

încetinél² adv.

încetinél adj. m., pl. încetinéi; f. sg. încetinícă, pl. încetinéle

încetinél adv.

ÎNCETINÉL adv. v. agale.

încetinel adv. foarte încet. [Compromis între încet și cătinel].

încetinél adv. (dim. d. încet). Fam. Încet: rîu curge încetinel. V. cătinel.

ÎNCETINEL adv. agale, alene, binișor, domol, încet, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.)