Dicționare ale limbii române

2 intrări

7 definiții pentru țuicărire

ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. reciproc. A se cinsti cu țuică; a se țuicui.
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuicărésc, imperf. 3 sg. țuicăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. țuicăreáscă
ȚUICĂRÍ vb. a se țuicui. (Se ~ toată ziua.)
ȚUICĂRI vb. a se țuicui. (Se ~ toată ziua.)

țuicărire dex online | sinonim

țuicărire definitie

Intrare: țuicări
țuicări conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
Intrare: țuicărire
țuicărire infinitiv lung