Dicționare ale limbii române

2 intrări

14 definiții pentru țui

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.
ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.
ȚOI2, țoiurî, s. n. Păhărel avînd forma unei sticluțe cu gîtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu (v. ciocan); conținutul unui asemenea păhărel. Erau singuri, lîngă țoiurile de spirt verde de secară. DUMITRIU, N. 240. Din mînă în mînă trece țoiul de țuică, ulceaua cu vin. STANCU, D. 234. La o masă de alături, cu un țoi de țuică și cu mîna la falcă, stătea un mușteriu. PAS, Z. IV 247. Mai bine beau eu două țoiuri. SADOVEANU, M. C. 133. – Variantă: țui (SLAVICI, N. I 294) s. n.
ȚUI s. n. v. țoi2.
țoi2 (păhărel) s. n., pl. țóiuri
țoi (păhărel) s. n., pl. țóiuri
ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)
ȚOI2, țóiuri, s. n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință)
ȚOI2 ~uri n. Păhărel în formă de sticluță, din care se bea țuică. /Orig. nec.
țoiu m. 1. Zool. ciocârleț; 2. pahar (în forma ciocului acestei păsări): un țoiu de rachiu (CAR.). [Cf. țiuì].
țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ.
ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)
ȚUI subst. o pasare (Păs ) 1. Țui țig. (Sd XI 234). 2. Țuia b. (Hur 320). 3. Țuilă (17 B I 443).
țui, țuiuri s. n. (er.) penis.

țui dex online | sinonim

țui definitie

Intrare: Țui
Țui
Intrare: țoi (păhărel)
țoi 2 s.n. substantiv neutru
țui substantiv neutru