Dicționare ale limbii române

2 intrări

9 definiții pentru țug

ȚUG, tuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug.
ȚUG, țuguri, s. n. (Reg.) Tren. – Din germ. Zug.
ȚUG, țuguri, s. n. (Germanism învechit în Transilv.) Tren. Umbli pînă acolo o săptămînă. Te duci o vreme cu țugu. Pe urmă umbli pe jos. SADOVEANU, V. F. 156.
țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri
țug s. n., pl. țúguri
ȚUG s. v. locomotivă, mașină, tren.
țug, țúguri, s.n. (reg.) 1. tren. 2. curent de aer. 3. pluton. 4. trecere, căutare. 5. elastic la ghete.
țug s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.
ȚUG 1. Țuga, munt. (17 B I 417). 2. Cu art. ul + suf. -ea: Țugulea (Isp IV1) și frecv. act., explicat în DLR „copil rău” 3. Țugulan (Bz). 4. + Țaga: Țăgule, boier (Sd XIX 45). 5. Cf. Țughea (13-15 B 178). Țugheni s.

țug dex online | sinonim

țug definitie

Intrare: țug
țug substantiv neutru
Intrare: Țug
Țug