ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.

ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche.

țuțurá vb., ind. prez. 1 sg. țúțur, 3 sg. țúțură

țuțurá, țúțur, vb. I (reg.) 1. a trage de păr, de urechi. 2. a fi mândru.