Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru țuțuian

ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an.
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an.
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. Cioban transilvănean (v. mocan); (depreciativ) om de rînd (v. țopîrlan). Iaca țuțuianu... și-o pus livreaua. ALECSANDRI, T. I 136.
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni
țuțuián s. m., pl. țuțuiéni
țuțuian m. cioban din Ardeal: Moș Nichifor țuțuianul CR. [După țuțuiul sau moțul ce-i cade pe frunte].
țuțuĭán m., pl. ĭenĭ (d. țuțuĭ, var. din țuguĭ, adică „om cu căcĭula țuguĭată saŭ moțată”. D. rom. saŭ mrom. cĭucĭulĭan, cĭocîrlan, vine ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, adică „moțat”. Cp. cu mrom. cĭucĭulă, pisc, și drom. cĭocoĭ). Cĭoban din regiunea Sibiuluĭ (CL. 1912, 123) saŭ Ardelean în general (ca moș Nichifor coțcaru al luĭ Creangă). Fig. Mold. Țopîrlan, om de un aspect rustic: ce țuțuĭan! V. zaporojan și marangoz.

țuțuian dex online | sinonim

țuțuian definitie

Intrare: țuțuian
țuțuian substantiv masculin admite vocativul