ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Regional) A se cocoța. Necăjită, se țuțuie pe coama unui zid. La TDRG.

!țuțuiá (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țúțuie/se țuțuiáză, 1 pl. ne țuțuiém; conj. prez. 3 să se țúțuie/să se țuțuiéze; ger. țuțuíndu-se

țuțuiá vb., ind. prez. 1 sg. țúțui/țuțuiéz, 1 pl. țuțuiém; conj. prez. 3 sg. și pl. țúțuie/țuțuiéze; ger. țuțuínd

ȚUȚUIÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

țuțuiá, țúțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți.

2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.

țuțuia vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.