țuștĭ definitie

34 definiții pentru țuștĭ

ȚÂȘT interj. v. țuști.
ȚÂȘTI interj. v. țuști.
ȚÚȘCĂ1, țuști, s. f. (Reg.) 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă.
ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.
ȚÂȘT interj. v. țuști.
ȚÂȘTI interj. v. țuști.
ȚÚȘCĂ1, țuști, s. f. 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Et. nec. Cf. ciușcă.
ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.
ȚÚȘCĂ1, țuști, s. f. 1. (În expr.) Oaie țușcă = varietate de oi înrudite cu țurcanele, cu lîna de obicei neagră sau laie. 2. Ghemotoc făcut dintr-o basma și servind la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși (constînd în a ascunde ghemotocul, trecîndu-l repede de la un jucător la altul, pentru ca cel care îl caută să nu-l găsească). Ian să caut un ștergari să vă faceți o țușcă, doar vi-ți mai dezmorți cele ciolane. La TDRG. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. Din dușcă-n dușcă Mi-i să nu mă fac țușcă. ALECSANDRI, T. 241.
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Mold., Bucov.) Ardei mic, iute, cu care se dă gust mîncărilor.
ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A arunca cu repeziciune. Femeia țuștește în cuptor purcelul și găina friptă. ȘEZ. XVII 38.
ȚÚȘTI1 interj. Țîști. Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. ◊ (Cu valoare de verb) Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.
ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1.
țúșcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țúștii, pl. țuști
țuști interj.
țușc adj. m., pl. țuști; f. sg. țúșcă, pl. țúște
țúșcă (oaie, basma, ardei iute) s. f., g.-d. art. țúștii; pl. țúști
țuști interj.
ȚÚȘCĂ s. v. ardei iute.
ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)
ȚÚȘCĂ1 ~ti f. 1) Varietate a rasei de oi țurcane. 2) Oaie aparținând acestei varietăți. 3) Basma răsucită și înnodată la un capăt, folosită la un joc distractiv. /Orig. nec.
ȚÚȘCĂ2 ~ti f. reg. Ardei mic, iute. ◊ A se face ~ a ajunge în stare de maximă ebrietate. /Orig. nec.
ȚUȘTI interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă și neașteptată a unei ființe care țâșnește de undeva). Iepurele ~ din tufiș.A face ~ a se deplasa iute dintr-o singură mișcare. /Onomat.
țușcă f. (de-a) un fel de joc între flăcăi și fete la priveghiu cu un ștergar împletit vârtos. [Serb. ȚUȘKA, palmă]. ║ adv. beat: din dușcă în dușcă să mă fac țușcă AL.
țușce f. pl. varietate de oi, cea mai pipernicită din țară. [Origină necunoscută].
țuștiu! Mold. int. imită sgomotul săriturei subite: fac țuștiu din haltă și o iau la sănătoasa CR. [Onomatopee].
țîștĭ, V. tuștĭ.
țúșcă și (Btș.) țoáșcă f., pl. ștĭ și ște (sîrb. čuška, palmă, fleașcă. Cp. cu cĭușcă, ĭușcă și țoșcă). Mold. Mișcă, basma răsucită și înodată cu care copiiĭ se bat la palmă la un joc de arșice. De-a țușca, jocu de-a bătaĭa cu’n ștergar răsucit. Adj. (țușc, țușcă). Se zice despre un fel de oĭ micĭ (proaste), înrudite cu țurcanele: oĭ țuște, berbecĭ țuștĭ.
țuștĭ (Mold.) interj. care arată zgomotu unuĭa care ĭese orĭ fuge de odată (rudă cu rut. šustĭ): copiiĭ țuștĭ de supt pat, supt pat, în pat! – În sud și țî́ștĭ, în Munt. țî́ștĭ, țîbî́ștĭ și bî́ștĭ. (Bîștĭ se zice și cînd mînĭ oile). În Olt. vî́ștĭ (Șez. 1922, 54). V. țîșnesc.
țușcă s. v. ARDEI IUTE.
ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvîc!, (prin Munt.) tîlvîc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (~! din tufiș.)
țuștí, interj. – Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

țuștĭ dex

Intrare: țușcă (oaie, basma)
țușcă substantiv feminin
Intrare: țușcă (ardei)
țușcă substantiv feminin
Intrare: țuști (interj.)
țuști 1 interj. interjecție
țâști
țâșt
Intrare: țuști (vb.)
țuști 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: țușc
țușc adjectiv