ȚOLÍNC s. n. v. țolincă.

ȚOLÍNCĂ, țolinci, s. f. (Pop.) Țol2. [Var.: țolínc s. n.] – Țol2 + suf. -inc.

ȚOLÍNC, țolince, s. n. (Reg.) Țol2. – Țol2 + suf. -inc.

ȚOLÍNC, țolince, s. n. (Regional; și în forma țolincă) Țol2. Luară țolincile rupte de pe lăviți și înveliră pe Ioana. SADOVEANU, O. III 16. Le iei pîn’și țolincul, de tremur, sărmăneii, de frig. CONTEMPORANUL, VIII 102. – Variantă: țolíncă, țolinci, s. f.

ȚOLÍNCĂ s. f. v. țolinc.

!țolíncă (pop.) s. f., g.-d. art. țolincii; pl. țolínci

țolínc s. n. /țolíncă s. f., pl. n. țolínce /f. țolínci

ȚOLÍNC ~ce f. reg. v. ȚOL II. [Var. țolincă] /țol + suf. ~inc

țolincă f. țol mic: pe vatra casei țărănești se aștern țolince.

țolíc și țolínc n., pl. e (dim. d. țol). Est. Țol mic: țolicu de pe vatră (Cov. VR. 1911, 11, 234).

țolícă și țolíncă f., pl. ĭ (dim. d. țoală). Est. Haĭnă, buleandră: șĭ-a strîns țolincile și a pornit.

țolíncă, țolinci, (țoală), s.f. – 1. „Țesătură în două ițe, cu urzeală de tort (cânepă) sau bumbac și bătătură din fâșii de tot felul de zdrențe colorate. Cele mai vechi, țesute în vârste și cusute în doi lați, se puneau ziua pe patul mare și pe cel mic de sub el, în casele cu copii mici care stăteau mult în pat” (Faiciuc, 1998: 81). „Un fel de cergi – țol țesut în dungi, folosit pentru acoperirea scaunului de la căruță și a animalelor când stau afară” (Dăncuș, 1986: 145). 2. „Covor uzat, cergă uzată. Se pun pe cai, boi, iarna, când este rece și sunt asudați, să nu răcească” (Memoria, 2001): „...pui țolinca asta peste mine și mă treci podul dincolo” (Bilțiu, 1999: 430). – Din țoală + suf. -incă (MDA).

țolíncă, -i, (țoală), s.f. – „Țesătură în două ițe, cu urzeală de tort (cânepă) sau bumbac și bătătură din fâșii de tot felul de zdrențe colorate. Cele mai vechi, țesute în vârste și cusute în doi lați, se puneau ziua pe patul mare și pe cel mic de sub el, în casele cu copii mici care stăteau mult în pat” (Faiciuc 1998: 81). „Un fel de cergi – țol țesut în dungi, folosit pentru acoperirea scaunului de la căruță și a animalelor când stau afară” (Dăncuș 1986: 145). „Covor uzat, cergă uzată. Se pun pe cai, boi, iarna, când este rece și sunt asudați, să nu răcească” (Memoria 2001): „...pui țolinca asta peste mine și mă treci podul dincolo” (Bilțiu 1999: 430). – Din țol + -incă.