Dicționare ale limbii române

24 definiții pentru țol

ȚOL1, țoli, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în țările anglo-saxone și germanice, egală cu 25,4 mm; inch. – Din germ. Zoll.
ȚOL2, țoluri, s. n. (Pop.) Țesătură groasă de lână, de cânepă sau de bumbac, folosită la țară ca pătură, ca velință sau pentru așternut pe jos. – Din ngr. tsóli, tsúli.
ȚOL1, țoli, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în Anglia și în Statele Unite ale Americii, egală cu 25,4 mm. – Din germ. Zoll.
ȚOL2, țoluri, s. n. (Pop.) Țesătură groasă de lână, de cânepă sau de bumbac, folosită la țară ca pătură, ca velință sau pentru așternut pe jos. – Din ngr. tsolí, tsúli.
ȚOL1, țoli, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, valorînd aproximativ 25,4 mm. O scîndură lungă de trei stînjeni și groasă de patru țoli. SADOVEANU, N. F. 61.
ȚOL2, țoluri, s. n. Țesătură groasă de lînă sau de cînepă, folosită la țară ca pătură, ca velință, ca scoarță de așternut pe jos etc. V. cergă, lăicer. Șiruri de căruțe trase de căluți slabi, acoperite cu coviltire de țoluri mișcau la dealuri. CAMILAR, N. I 9. Pe jos țoluri lucrate din petice în război, iar peste ele o scoarță lungă și îngustă. CAMIL PETRESCU, O. II 93. Peste cuprinsul întreg al chervanelor, erau aruncate țoluri groase și mari de cînepă. HOGAȘ, DR. II 39. Stăpîne, așterne un țol aici, în mijlocul ogrăzii. CREANGĂ, P. 68. ◊ Expr. A bate (pe cineva) țol = a bate foarte tare.
țol1 (unitate de măsură) s. m., pl. țoli; simb. in; ″
țol2 (velință) (pop.) s. n., pl. țóluri
țol (unitate de măsură) s. m., pl. țoli
țol (velință) s. n., pl. țóluri/țoále
ȚOL s. v. cergă, cioltar, covor, cuvertură, învelitoare, pătură, scoarță, șabracă, valtrap, velință.
țol (-li), s. m. – Măsură de un lat de deget. Germ. Zoll (Borcea 216).
ȚOL1 ~i m. (în Marea Britanie, S.U.A. și în alte țări) Unitate de măsură a lungimii (egală cu 25,4 mm). /<germ. Zoll
ȚOL2 ~uri n. pop. Obiect confecționat dintr-o țesătură groasă, folosit ca așternut sau covor. ◊ A bate pe cineva ~ a bate pe cineva foarte tare. /<ngr. tsóli
țol n. măsură de 12 linii. [Nemț. ZOLL].
țol n. 1. pânză groasă de învelit mai ales căruțele: ne acoperim în căruță cu un țol CR. n’avem nici hrană nici țol de ’nvelit AL.; 2. haină: sub țoalele cele voinicești ISP. [Gr. mod. TZÚLI, cioltar].
țol n., pl. urĭ și țoale (ngr. tsúli, cĭoltar, d. turc. çul, cul, cĭoltar. D. rom. vine ung. col. V. cĭoltar). Covor țărănesc care se așterne pe pat (lăvicer) orĭ pe pardoseală și servește la’nvălit îld. plapomă ș. a.: mineștergurĭ, lăvicere, țolurĭ (Beld. 501). Fig. Obraz ca țolu, obraz fără rușine. Pl. Haĭne: uniĭ golĭ, alțiĭ în țolurĭ (Beld. 2024). V. țoală.
țol s. v. CERGĂ. CIOLTAR. COVOR. CUVERTURĂ. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. SCOARȚĂ. ȘABRACĂ. VALTRAP. VELINȚĂ.
țol s. n. în sint. la țol festiv 1993 (lb. vorbită) (Îmbrăcat) în haine de gală v. xerox (expresia este mai veche)
țol, țoluri, s.n. – (pop.) „Pănură de lână țesută cu măiestrie” (Țiplea, 1906). „Covoarele sau scoarțele poartă în graiul local denumirea de țoluri (astăzi începe să se generalizeze termenul de covor). A avut o funcție preponderent decorativă, fiind etalat pe rudă, pe pat, pe masă și mai rar pe perete, deasupra patului” (Dăncuș, 1986: 142). „Mai interesant din toate punctele de vedere este făcutul țolurilor, covoarelor; cred că în istețime și în varietatea motivelor pot să se compare covoarele maramureșene cu cele persiene. Atâta efect au, că vopselele de anilină din prăvălii nu mai dau culoarea cea frumoasă ce o aveau odinioară covoarele vopsite cu vegetale, cum vopseau femeile maramureșene cu puțin mai înainte. Pe de altă parte, neavând unde le desface, piața Sighetului fiind prea mică, arta casnică atât de prețioasă a țesătoriei covoarelor începe a se neglija” (Bârlea, 1924: 472). „Să-l întoarcă cu țolu / Și să-i deie cu olu” (Calendar, 1980, 85). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. ♦ (onom.) Țol, Țola, Țolaș, Țolea, nume de familie (37 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din ngr. tsóli, tsúli (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. col (Scriban).
țol, -uri, s.n. – „Covoarele sau scoarțele poartă în graiul local denumirea de țoluri (astăzi începe să se generalizeze termenul de covor). A avut o funcție preponderent decorativă, fiind etalat pe rudă, pe pat, pe masă și mai rar pe perete, deasupra patului” (Dăncuș 1986: 142). „Pănură de lână țesută cu măiestrie” (Țiplea 1906). „Mai interesant din toate punctele de vedere este făcutul țolurilor, covoarelor; cred că în istețime și în varietatea motivelor pot să se compare covoarele maramureșene cu cele persiene. Atâta efect au, că vopselele de anilină din prăvălii nu mai dau culoarea cea frumoasă ce o aveau odinioară covoarele vopsite cu vegetale, cum vopseau femeile maramureșene cu puțin mai înainte. Pe de altă parte, neavând unde le desface, piața Sighetului fiind prea mică, arta casnică atât de prețioasă a țesătoriei covoarelor începe a se neglija” (Bârlea 1924: 472). „Să-l întoarcă cu țolu / Și să-i deie cu olu” (Calendar 1980, 85). – Din ngr. tsóli, tsúli (DEX).
ȚOL subst., variantă, țoală. 1. – (Dm); -escu; -ești s. 2. Țole f. (16 A I 22). 3. Țola b. (16 A IV 56). 4. Țolea b. (Dm; 17 B II 332; etc.)
a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv expr. a se îmbrăca elegant.
la țol festiv expr. elegant.

țol dex online | sinonim

țol definitie

Intrare: țol (u.m.)
țol 1 s.m. substantiv masculin
in 2 afix
Intrare: țol (țesătură)
țol 3 pl. -e substantiv neutru
țol 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: Țol
Țol