Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru țocăi

ȚOCĂÍ, țócăi, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și când ar suge. – Țoc + suf. -ăi.
ȚOCĂÍ, țócăi, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și când ar suge. – Țoc + suf. -ăi.
ȚOCĂÍ, țócăi, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se săruta (cu zgomot); a se pupa. Cînd vezi două moftangioaice amestecîndu-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi. CARAGIALE, O. II 33. Și numai iaca ce mi-o vede cu un flăcău în brațe, țocăindu-se (sărutîndu-se). ȘEZ. VI 153. 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și cînd ar suge.
țocăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 țócăie, imperf. 3 sg. țocăiá; conj. prez. 3 să țócăie
țocăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țócăi, 3 sg. și pl. țócăie, imperf. 3 sg. țocăiá
ȚOCĂÍ vb. v. săruta.
A ȚOCĂÍ țócăi rar 1. tranz. A săruta zgomotos; a pupa cu sunet. 2. intranz. (despre copii) A imita suptul în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic. /țoc + suf. ~ăi
A SE ȚOCĂÍ mă țócăi intranz. rar A face (concomitent) schimb de săruturi zgomotoase (cu cineva). /țoc + suf. ~ăi
țocăí, țocăiésc, vb. IV (reg. și fam.) 1. a săruta cu zgomot. 2. a plescăi.
țocăì v. 1. fam. a pupa repede și cu sgomot; 2. a suge prin somn (vorbind de prunci). [V. țoc!].
țócăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. țoc. V. țuc). Fac țoc: un copil țocăĭa la peptu mameĭ. V. tr. Fam. Iron. Pup, sărut: copiilor nu le place să-ĭ țocăĭ. V. refl. A se țocăi în public e lucru ordinar.
țocăi vb. v. SĂRUTA.
țocăi, țocăi I. v. t. a săruta cu zgomot II. v. r. a se săruta zgomotos

țocăi dex online | sinonim

țocăi definitie

Intrare: țocăi
țocăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a