Dicționare ale limbii române

31 definiții pentru țoale

ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; spec. haină veche, uzată. – Cf. țol2.
ȚOL2, țoluri, s. n. (Pop.) Țesătură groasă de lână, de cânepă sau de bumbac, folosită la țară ca pătură, ca velință sau pentru așternut pe jos. – Din ngr. tsóli, tsúli.
ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; spec. haină veche, uzată. – Cf. țol2.
ȚOL2, țoluri, s. n. (Pop.) Țesătură groasă de lână, de cânepă sau de bumbac, folosită la țară ca pătură, ca velință sau pentru așternut pe jos. – Din ngr. tsolí, tsúli.
ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Popular, mai ales la pl.) Obiect de îmbrăcăminte; (depreciativ) haină veche, uzată. Trec săptămînile... și nu mai avem țoale. DUMITRIU, N. 23. Arunc o țoală pe mine și ies afară, în arie. STANCU, D 318. Erau niște țoale pe un cuier la dreapta. SLAVICI, N. II 186. ◊ Fig. Scuturînd de pe noi ultimele țoale ale umilinței fanariote, să ne întărim sufletele. ODOBESCU, S. III 447.
ȚOL2, țoluri, s. n. Țesătură groasă de lînă sau de cînepă, folosită la țară ca pătură, ca velință, ca scoarță de așternut pe jos etc. V. cergă, lăicer. Șiruri de căruțe trase de căluți slabi, acoperite cu coviltire de țoluri mișcau la dealuri. CAMILAR, N. I 9. Pe jos țoluri lucrate din petice în război, iar peste ele o scoarță lungă și îngustă. CAMIL PETRESCU, O. II 93. Peste cuprinsul întreg al chervanelor, erau aruncate țoluri groase și mari de cînepă. HOGAȘ, DR. II 39. Stăpîne, așterne un țol aici, în mijlocul ogrăzii. CREANGĂ, P. 68. ◊ Expr. A bate (pe cineva) țol = a bate foarte tare.
țoálă (obiect de îmbrăcăminte) (fam.) s. f., g.-d. art. țoálei; pl. țoále
țol2 (velință) (pop.) s. n., pl. țóluri
țoálă (obiect de îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. țoálei; pl. țoále
țol (velință) s. n., pl. țóluri/țoále
ȚOÁLĂ s. v. cergă, cuvertură, haină, îmbrăcăminte, învelitoare, pătură, strai, velință, veșmânt.
ȚOÁLE s. pl. v. boarfe.
ȚOL s. v. cergă, cioltar, covor, cuvertură, învelitoare, pătură, scoarță, șabracă, valtrap, velință.
țoálă (-le), s. f.1. Covor, carpetă. – 2. Cuvertură, pătură. – 3. Haină, îmbrăcăminte. – Var. țol. Mr. ciol. Tc. çul, prin intermediul ngr. τσόλι sau τσούλι (Densusianu, Filologie, 448; Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Romnzevalle 79; Scriban); ne scapă eventuala legătură cu v. sb. calun, ceh. caloun, pol. calun „covor” (Berneker 120). Din lat. stola (Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 190) nu este posibil; și cu atît mai puțin din țuhal (Byck-Graur 38). Der. țoleturi, s. f. pl. (îmbrăcăminte); țolic, s. n. (carpetă); țolincă, s. f. (covor mic); țolină, s. f. (femeie de stradă), cf. buleandră, fleandură, hanță, tîrfă (după Philippide, Principii, 107, de la tol contaminat cu mag. cula); țoandră, s. f. (gioarsă, haină veche), prin contaminarea lui toală cu țundră (din mag. condra, după Pascu, R. critică, VI, 159; cf. Iordan, BF, II, 570); înțoli, vb. (a îmbrăca; refl., a prospera, a perveni). – Cf. țundră.
ȚOÁLĂ ~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; haină; strai. 2) peior. Haină veche, ponosită. 3) v. ȚOL2. /v. țol
ȚOL2 ~uri n. pop. Obiect confecționat dintr-o țesătură groasă, folosit ca așternut sau covor. ◊ A bate pe cineva ~ a bate pe cineva foarte tare. /<ngr. tsóli
țoală f. Mold. V. țol: apoi își pun câte o țoală în spate CR. [Formă abstrasă din pl. țoale].
țol n. măsură de 12 linii. [Nemț. ZOLL].
țol n. 1. pânză groasă de învelit mai ales căruțele: ne acoperim în căruță cu un țol CR. n’avem nici hrană nici țol de ’nvelit AL.; 2. haină: sub țoalele cele voinicești ISP. [Gr. mod. TZÚLI, cioltar].
țoálă f., pl. e (d. țol. Cp. cu haĭnă). Fam. Haĭnă: se gătește, îmbracă țoală (Pan), apoĭ îțĭ pun cîte-o țoală’n spate (Cr.). V. înțolesc, halipă, buleandră.
țol n., pl. urĭ și țoale (ngr. tsúli, cĭoltar, d. turc. çul, cul, cĭoltar. D. rom. vine ung. col. V. cĭoltar). Covor țărănesc care se așterne pe pat (lăvicer) orĭ pe pardoseală și servește la’nvălit îld. plapomă ș. a.: mineștergurĭ, lăvicere, țolurĭ (Beld. 501). Fig. Obraz ca țolu, obraz fără rușine. Pl. Haĭne: uniĭ golĭ, alțiĭ în țolurĭ (Beld. 2024). V. țoală.
țoa s. v. CERGĂ. CUVERTURĂ. HAINĂ. ÎMBRĂCĂMINTE. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. STRAI. VELINȚĂ. VEȘMÎNT.
ȚOALE s. pl. boarfe (pl.), bulendre (pl.), calabalîc, catrafuse (pl.), troace (pl.), (reg.) bodroanțe (pl.), cioveie (pl.), trancanale (pl.), (Olt.) dănănaie. (Ia-ți ~ și pleacă!)
țol s. v. CERGĂ. CIOLTAR. COVOR. CUVERTURĂ. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. SCOARȚĂ. ȘABRACĂ. VALTRAP. VELINȚĂ.
țol s. n. în sint. la țol festiv 1993 (lb. vorbită) (Îmbrăcat) în haine de gală v. xerox (expresia este mai veche)
țoálă, s.f. – v. țolincă („cergă uzată”).
țol, țoluri, s.n. – (pop.) „Pănură de lână țesută cu măiestrie” (Țiplea, 1906). „Covoarele sau scoarțele poartă în graiul local denumirea de țoluri (astăzi începe să se generalizeze termenul de covor). A avut o funcție preponderent decorativă, fiind etalat pe rudă, pe pat, pe masă și mai rar pe perete, deasupra patului” (Dăncuș, 1986: 142). „Mai interesant din toate punctele de vedere este făcutul țolurilor, covoarelor; cred că în istețime și în varietatea motivelor pot să se compare covoarele maramureșene cu cele persiene. Atâta efect au, că vopselele de anilină din prăvălii nu mai dau culoarea cea frumoasă ce o aveau odinioară covoarele vopsite cu vegetale, cum vopseau femeile maramureșene cu puțin mai înainte. Pe de altă parte, neavând unde le desface, piața Sighetului fiind prea mică, arta casnică atât de prețioasă a țesătoriei covoarelor începe a se neglija” (Bârlea, 1924: 472). „Să-l întoarcă cu țolu / Și să-i deie cu olu” (Calendar, 1980, 85). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. ♦ (onom.) Țol, Țola, Țolaș, Țolea, nume de familie (37 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din ngr. tsóli, tsúli (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. col (Scriban).
țoálă, s.f. – v. țolincă.
țol, -uri, s.n. – „Covoarele sau scoarțele poartă în graiul local denumirea de țoluri (astăzi începe să se generalizeze termenul de covor). A avut o funcție preponderent decorativă, fiind etalat pe rudă, pe pat, pe masă și mai rar pe perete, deasupra patului” (Dăncuș 1986: 142). „Pănură de lână țesută cu măiestrie” (Țiplea 1906). „Mai interesant din toate punctele de vedere este făcutul țolurilor, covoarelor; cred că în istețime și în varietatea motivelor pot să se compare covoarele maramureșene cu cele persiene. Atâta efect au, că vopselele de anilină din prăvălii nu mai dau culoarea cea frumoasă ce o aveau odinioară covoarele vopsite cu vegetale, cum vopseau femeile maramureșene cu puțin mai înainte. Pe de altă parte, neavând unde le desface, piața Sighetului fiind prea mică, arta casnică atât de prețioasă a țesătoriei covoarelor începe a se neglija” (Bârlea 1924: 472). „Să-l întoarcă cu țolu / Și să-i deie cu olu” (Calendar 1980, 85). – Din ngr. tsóli, tsúli (DEX).
a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv expr. a se îmbrăca elegant.
la țol festiv expr. elegant.

țoale dex online | sinonim

țoale definitie

Intrare: țoală
țoală substantiv feminin
Intrare: țol (țesătură)
țol 3 pl. -e substantiv neutru
țol 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: țoale
țoale