Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru țoală

ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; spec. haină veche, uzată. – Cf. țol2.
ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; spec. haină veche, uzată. – Cf. țol2.
ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Popular, mai ales la pl.) Obiect de îmbrăcăminte; (depreciativ) haină veche, uzată. Trec săptămînile... și nu mai avem țoale. DUMITRIU, N. 23. Arunc o țoală pe mine și ies afară, în arie. STANCU, D 318. Erau niște țoale pe un cuier la dreapta. SLAVICI, N. II 186. ◊ Fig. Scuturînd de pe noi ultimele țoale ale umilinței fanariote, să ne întărim sufletele. ODOBESCU, S. III 447.
țoálă (obiect de îmbrăcăminte) (fam.) s. f., g.-d. art. țoálei; pl. țoále
țoálă (obiect de îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. țoálei; pl. țoále
ȚOÁLĂ s. v. cergă, cuvertură, haină, îmbrăcăminte, învelitoare, pătură, strai, velință, veșmânt.
ȚOÁLE s. pl. v. boarfe.
țoálă (-le), s. f.1. Covor, carpetă. – 2. Cuvertură, pătură. – 3. Haină, îmbrăcăminte. – Var. țol. Mr. ciol. Tc. çul, prin intermediul ngr. τσόλι sau τσούλι (Densusianu, Filologie, 448; Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Romnzevalle 79; Scriban); ne scapă eventuala legătură cu v. sb. calun, ceh. caloun, pol. calun „covor” (Berneker 120). Din lat. stola (Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 190) nu este posibil; și cu atît mai puțin din țuhal (Byck-Graur 38). Der. țoleturi, s. f. pl. (îmbrăcăminte); țolic, s. n. (carpetă); țolincă, s. f. (covor mic); țolină, s. f. (femeie de stradă), cf. buleandră, fleandură, hanță, tîrfă (după Philippide, Principii, 107, de la tol contaminat cu mag. cula); țoandră, s. f. (gioarsă, haină veche), prin contaminarea lui toală cu țundră (din mag. condra, după Pascu, R. critică, VI, 159; cf. Iordan, BF, II, 570); înțoli, vb. (a îmbrăca; refl., a prospera, a perveni). – Cf. țundră.
ȚOÁLĂ ~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; haină; strai. 2) peior. Haină veche, ponosită. 3) v. ȚOL2. /v. țol
țoală f. Mold. V. țol: apoi își pun câte o țoală în spate CR. [Formă abstrasă din pl. țoale].
țoálă f., pl. e (d. țol. Cp. cu haĭnă). Fam. Haĭnă: se gătește, îmbracă țoală (Pan), apoĭ îțĭ pun cîte-o țoală’n spate (Cr.). V. înțolesc, halipă, buleandră.
țoa s. v. CERGĂ. CUVERTURĂ. HAINĂ. ÎMBRĂCĂMINTE. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. STRAI. VELINȚĂ. VEȘMÎNT.
ȚOALE s. pl. boarfe (pl.), bulendre (pl.), calabalîc, catrafuse (pl.), troace (pl.), (reg.) bodroanțe (pl.), cioveie (pl.), trancanale (pl.), (Olt.) dănănaie. (Ia-ți ~ și pleacă!)
țoálă, s.f. – v. țolincă („cergă uzată”).
țoálă, s.f. – v. țolincă.

țoală dex online | sinonim

țoală definitie

Intrare: țoală
țoală substantiv feminin