ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țípet s. n.] – Țipa¹ + suf. -ăt.

ȚÍPET s. n. v. țipăt.

ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țípet s. n.] – Țipa¹ + suf. -ăt.

ȚÍPET s. n. v. țipăt.

ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă, v. răcnet); strigăt scos de animale. Prin văzduhul sur vîslea spre asfințit un cîrd de gîște sălbatice, cu țipete aspre. SADOVEANU, O. I 451. Izbucni un țipăt deznădăjduit de femeie, ca sîngele pe lîngă un cuțit înfipt în inimă. CAMIL PETRESCU, N. 21. O cocoană... dădu un țipăt de spaimă și leșină. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. – Variantă: țípet (HOGAȘ, M. N. 180, RUSSO, S. 115) s. n.

ȚÍPET s. n. v. țipăt.

țípăt s. n., pl. țípete

țípăt s. n., pl. țípete

ȚÍPĂT s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. chiot.

Țipăt ≠ șoaptă, tăcere

ȚÍPĂT ~ete n. Strigăt puternic (scos de om sau de unele animale); răcnet; răget. ~ ascuțit. /a țipa + suf. ~ăt

țipăt n. strigăt tare și ascuțit. [V. țipă].

țípet n., pl. e (d. țip). Strigăt supțire ca de copil orĭ de femeĭe. – În nord -ăt, pl. tot ete. V. răcnet.

ȚIPĂT s. 1. strigăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Îl ruga să înceteze cu ~ele.) 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras un ~, la horă.)