ȚINTÁT, -Ă, țintați, -te, adj. 1. Împodobit cu ținte (I 1); țintuit, țintelat. 2. Fig. (Reg.; despre animale) Care are o pată albă în frunte. – Țintă + suf. -at.

ȚINTÁT, -Ă, țintați, -te, adj. 1. Împodobit cu ținte (I 1); țintuit, țintelat. 2. Fig. (Reg.; despre animale) Care are o pată albă în frunte. – Țintă + suf. -at.

ȚINTÁT, -Ă, țintați, -te, adj. 1. Împodobit cu ținte (I 1); țintuit. Hangiul, într-un cămeșoi mare pînă la glezne, făcea semne felurite c-o ghioagă țintată. SADOVEANU, O. VII 29. Vaci cu lapte, Fără curele țintate! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. 2. Fig. (Despre animale, mai ales despre cai și vite; de obicei determinat prin «în frunte») Care are o pată albă în frunte. Avea și el o păreche de boi... țintați în frunte. CREANGĂ, O. A. 146. Am pe un munte Oi mii și sute, Toate sînt țintate-n frunte (Nuielele). GOROVEI, C. 247. Boi, bourei, În coadă cudălbei, În frunte țintați, în coarne-nfierați. ALECSANDRI, P. P. 102.

țintát adj. m., pl. țintáți; f. țintátă, pl. țintáte

țintát adj. m., pl. țintáți; f. sg. țintátă, pl. țintáte

ȚINTÁT adj. 1. țintuit, (reg.) țintelat. (Chimir ~.) 2. (rar) stelat. (Boi ~.)

ȚINTÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este împodobit cu ținte. 2) fig. (despre animale) Care are o pată albă în frunte. /țintă + suf. ~at

țintat a. cu o pată albă mică și rotundă în frunte: prinde-mi pe murgul cel țintat AL. [V. țintă].

țintát, -ă adj. (d. țintă, semn în frunte). C’o pată albă’n frunte: cal țintat. V. breaz și steĭ 2.

ȚINTAT adj. 1. țintuit, (reg.) țintelat. (Chimir ~.) 2. (rar) stelat. (Boi ~.)