Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru țintar

ȚINTÁR, (1) țintare, s. n., (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.
ȚINTÁR, (1) țintare, s. n. (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.
ȚINTÁR1, țintari, s. m. Pasăre migratoare cu capul roșu, pieptul roșiatic, spatele cenușiu și pîntecele alb (Carduelis flammea); inăriță.
ȚINTÁR2, țintare, s. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special, pe care jucătorii mișcă niște piese după anumite reguli; moară. Soldații... jucau țintar, barbut. PAS, Z. III 109. La aceste cuvinte se scoală unul din jucătorii de țintar. GHICA, S. 503. Pe cealaltă [masă] erau table pentru jocul de șatrange și pentru țintar. FILIMON, C. 153.
țintár1 (pasăre) s. m., pl. țintári
țintár2 (joc) s. n., pl. țintáre
țintár (zool.) s. m., pl. țintári
țintár (joc) s. n., pl. țintáre
ȚINTÁR s. v. inăriță.
ȚINTÁR s. moară, (Mold.) car. (Jocul distractív numit ~.)
ȚINTÁR2 ~i m. Pasăre migratoare, de talie mică, cu penaj castaniu pe spate, roșu în frunte și roz pe piept. /țintă + suf. ~ar
ȚINTÁR1 ~e n. Joc de societate în care participanții mută piese conform unor reguli speciale pe un carton cu un anumit desen. /țintă + suf. ~ar
țintar n. 1. unealta fierarului; 2. joc între doi constând în permutări de bobi într’un pătrat divizat în linii și diagonale. [V. țintă].
țintár n., pl. e (d. țintă, pin aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într’altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut, că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord).
țintar s. v. INĂRIȚĂ.
ȚINTAR s. moară, (Mold.) car. (Jocul numit ~.)

țintar dex online | sinonim

țintar definitie

Intrare: țintar (pasăre)
țintar 1 s.m. substantiv masculin
Intrare: țintar (joc)
țintar 2 s.n. substantiv neutru