ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci. – Țintă + suf. -aș.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci. – Țintă + suf. -aș.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgaci, trăgător. Iată: ești țintaș bun? CAMILAR, N. II 352. Sînteți trei voinici tineri și sprinteni, tustrei țintași buni, cu arcurile pe după gît, cu cuțitele la brîu. DELAVRANCEA, O. II 106.

țintáș s. m., pl. țintáși

țintáș s. m., pl. țintáși

ȚINTÁȘ s. ochitor, trăgaci, trăgător. (~ de elită.)

ȚINTÁȘ ~i m. Persoană care țintește bine (cu o armă); ochitor. Un ~ de elită. /țintă + suf. ~aș

ȚINTAȘ s. ochitor, trăgaci, trăgător. (~ de elită.)