Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru țincar

ȚINCÁR, țincari, s. m. (Reg.) Copil, țânc. – Ținc2 + suf. -ar.
ȚINCÁR, țincari, s. m. (Reg.; depr.) Copil, țânc. – Ținc2 + suf. -ar.
ȚINCÁR, țincari, s. m. (Mold.; cu nuanță depreciativă) Copil, copilandru, țînc. O hotărît... să mă cunune cu Guliță. – Să te mărite pe tine... cu țincarul ei? ALECSANDRI, T. 515.
țincár (reg.) s. m., pl. țincári
țincár s. m., pl. țincári
țincar m. Mold. fam. băiețandru: să te mărite cu țincarul ei AL.

țincar dex online | sinonim

țincar definitie

Intrare: țincar
țincar substantiv masculin admite vocativul