ȚIGLẮU, țiglăi, s. m. (Ornit.) Pițigoi. Pițigoiul-mare... numit în unele locuri din Transilvania și țiclete, țiglău. MARIAN, O. II 143.

ȚIGLẮU, țiglăi, s. m. Țiclete (1).

ȚIGLĂU s. v. pițigoi.

țiclắŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.).

țiglắŭ, V. țiclăŭ.

țiglău s. v. PIȚIGOI.