Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru țiglă

ȚIGLĂ1, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din sb. cigla.
ȚÍGLĂ2, țigle, s. f. (Reg.) Vergea de lemn sau de metal ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. – Cf. germ. Zacke.
ȚÍGLĂ1, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.
ȚÍGLĂ2, țigle, s. f. (Reg.) Vergea de lemn sau de metal ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. – Cf. germ. Zacke.
ȚÍGLĂ1, țigle, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor tipuri de învelitori de acoperiș. Era o casă la marginea satului, învelită cu țiglă. PREDA, Î. 133. Pătratul din stînga era făcut din ziduri înalte, cu acoperiș țuguiat de țiglă. CĂLINESCU, E. O. I 110. Cîrciuma... avea acoperișul de țiglă. REBREANU, I. 32. Peste țigla cazărmii au căzut primii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 113.
ȚÍGLĂ2, țigle, s. f. (Mold.) 1. Vergea de lemn sau de fier ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. Ieșea de la o vatră de jar c-o țiglă lungă de fier, în care erau trecuți pui rumeniți. SADOVEANU, O. VII 52. Să pregătească ospăț cu păsări puse la țiglă și plăcinte la cuptor. C. PETRESCU, R. DR. 173. Spintecai și curății păstrăvii pe dinlăuntru, îi înșirai pe o țiglă cît toate zilele de lungă. HOGAȘ, M. N. 76. 2. Cursă pentru prins raci, făcută dintr-un băț scurt, cu un capăt despicat, unde se pune momeala.
țíglă (ți-glă) s. f., g.-d. art. țíglei; pl. țígle
țíglă (plăcuță de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țíglei; pl. țígle
ȚÍGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.
ȚÍGLĂ s. v. frigare.
țíglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla).
ȚÍGLĂ ~e f. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiș de ~. [G.-D. țiglei] /<sb. cigla
țíglă, țígle, s.f. (pop.) 1. frigare de lemn sau de fier alcătuită dintr-un băț ascuțit. 2. băț despicat la un cap pentru prins raci.
țiglă f. cărămidă de pământ ars pentru învelit case. [Serb. ȚIGLA (din nemț. Ziegel)].
țiglă f. Mold. 1. frigare de lemn ascuțit și subțiat (în bucătăria țăranului): 2. pl. bețe despicate la un capăt de prins raci. [Origină necunoscută].
1) țíglă f., pl. e (sîrb. cigla, bg. cikla, rut. cegla, germ. ziegel, vgerm. tegel, d. lat. tégula, olană [d. tégere, a acoperi] de unde vine și it. tégola, fr. tuile; ung. [d. germ.] tégla. V. pro-tejez). Vest. Placă de pămînt ars de acoperit casa.
2) țíglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, zickzack, zigzag, și zwickel, clin. V. țaclă și țăcălie). Nord. Frigare de lemn
ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.
țiglă s. v. FRIGARE.
a nu avea toată țigla pe casă expr. (adol.) a fi nebun
țiglă, țigle s. f. (glum.) bască.

țiglă dex online | sinonim

țiglă definitie

Intrare: țiglă (placă)
țiglă substantiv feminin
  • silabisire: ți-glă
Intrare: țiglă (frigare)
țiglă substantiv feminin
  • silabisire: ți-glă