ȚIFLITÓR, -OÁRE, țiflitori, -oare, adj. (Popular; despre sunete, voce, glas) Ascuțit, șuierător. Pescărelu... începe așa de tare a țipa, că toate rațele se spăriară de glasul lui cel țiflitor. MARIAN, O. I 296. ♦ (Despre vietăți) Care scoate sunete ascuțite, șuierătoare. Na! Satură-te, dihanie țiflitoare, de-a-mi mai alunga și de altă dată vînatul din gura puștii! MARIAN, O. I 297.

ȚIFLITÓR, -OÁRE, țiflitori, -oare, adj. (Pop.; despre sunete, voce etc.) Ascuțit, șuierător. ♦ (Despre vietăți) Care scoate sunete ascuțite. – Din țivli + suf. -(i)tor.

ȚIFLITÓR adj. v. acut, ascuțit, înalt, subțire.

țiflitor adj. v. ACUT. ASCUȚIT. ÎNALT. SUBȚIRE.