Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru țif

ȚIF s. m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. – Et. nec.
ȚIF s. m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. – Et. nec.
ȚIF s. m. Iarbă fără foi, cu firul cilindric, care crește în locuri umede (servind ca hrană mai ales cailor).
țif (bot.) s. m.
țif (bărbuță, colț de plantă) s. n., pl. țífuri
țif n., pl. urĭ. Munt. Mold. Iron. Bărbuță, cĭoc: are și el un țif de barbă!
ȚIF, ȚÎF subst. (soiu de iarbă, de fin). 1. Țițul log. (Isp I2); -ești s. (17 B IV 400); Țifescu, Ilie, boier mold.; Țifești s. 2. + -lea: Țiflea (16 B I 12). 3. Țîfe (Vr) < țîf (un soiu de fîn). 4. Țîfoiu fam. (Șez). 5. Țăful „din Țîf” b., (Sur VII).

țif dex online | sinonim

țif definitie

Intrare: țif (iarbă)
țif 1 s.m. substantiv masculin (numai) singular
Intrare: țif (cioc)
țif 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: Țif
Țif