ȚICNEÁLĂ, țicneli, s. f. (Fam.) 1. Sminteală, nebunie. 2. Manie. – Țicni + suf. -eală.

ȚICNEÁLĂ s. f. (Fam.) Sminteală, nebunie; manie. – Țicni + suf. -eală.

ȚICNEÁLĂ s. f. (Familiar) Faptul de a fi țicnit; sminteală, nebunie, manie.

țicneálă (fam.) s. f., g.-d. art. țicnélii; (manii) pl. țicnéli

țicneálă s. f., g.-d. art. țicnélii; (manii) pl. țicnéli

ȚICNEÁLĂ s. 1. v. nebunie. 2. v. sminteală.

ȚICNEÁLĂ ~éli f. fam. 1) Stare a celui țicnit. 2) Faptă sau vorbă de om țicnit. /a se țicni + suf. ~eală

ȚICNEALĂ s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, nebunie, sminteală, smintire, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. aiureală, sminteală, zăpăceală, (fam. fig.) țăcăneală.

țicneală, țicneli s. f. manie, nebunie