Dicționare ale limbii române

O definiție pentru țef

țef(t) n., pl. urĭ (rus. ceh, d. germ. zeche, breaslă). Munt. vest. Paru din mijlocu ariiĭ (steajăr). Fig. Centru, loc de acțiune: ceĭ de la țeft. A scoate la țeft, a scoate la lumină, la iveală. – În Trans. țeh, breaslă (după ung. céh). V. țanc, vileag.

țef dex online | sinonim

țef definitie