ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine.

ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina.

ȚÁRNĂ s. f. v. țarină1.

ȚEÁRINĂ s. f. v. țarină1.

ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine.

ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor care intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular în perechi, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. scr. carina.

ȚÁRNĂ s. f. v. țarină1.

ȚEÁRINĂ, s. f. v. țarină

ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. Soția țarului; titlu dat împărăteselor Rusiei.

ȚÁRINĂ1, țarini și (rar) țarine, s. f. 1. Cîmp cultivat, ogor, arătură, glie. Pășește-n țarină semănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28. Viile și țarinile badei Ion rodesc mai bine decît ale altor oameni. RETEGANUL, P. IV 62. Mă trimite mama cu demîncare în țarină, la niște lingurari. CREANGĂ, A. 52. ◊ Fig. Vreau țarina prezentului s-o samăn, Cum tatăl meu, țăranul, holda. BENIUC, V. 87. 2. (Popular) Teritoriul unei comune (cu pămînt arabil, pășuni, păduri etc.); hotar. ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul fiecărui drum prin care se intră într-un sat. Amintindu-și de ziua aceea, Costan strînse pumnii și se opri în poarta țarinei. CAMILAR, N. I 23. Frunză verde măr pătat, Om străin de intră-n sat, Poarta țarinei îi zice: «N-ai ce căuta pe-aice». BELDICEANU, P. 97. Cum ajunse la poarta țarinei, și începu a cunoaște casele neamurilor. ȘEZ. VII 5. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. Gardul țarinii... care împrejmuie satul, despărțindu-l de ogoare, are dincolo sau dincoace șanț sau hindichi. PAMFILE, I. C. 430. Iată luncile nainte; gardul țarinei mai sus! COȘBUC, P. I 261. – Variante: (regional) țárnă (GOROVEI, C. 111), (învechit) țeárină (ODOBESCU, S. III 14, NEGRUZZI, S. I 8) s. f.

ȚÁRNĂ s. f. v. țarină1.

ȚEÁRINĂ s. f. v. țarină1.

!țárina (dans) s. f. art., neart. țárină, g.-d. art. țárinei

țarínă2 (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne

țárină1 (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini

țárina (dans) s. f. art., g.-d. țárinei

țarínă (soția țarului) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne

țárină (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini

ȚÁRINĂ s. 1. v. arătură. 2. v. ogor.

ȚARÍNĂ s. f. 1. soția țarului. 2. titlu dat împărăteselor Rusiei. (< fr. tsarine)

țárină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. poarta țarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, și care era păzită de obicei de un slujbaș numit jitar. Cf. Tiktin și Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicție cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; și Vasmer, III, 282.

ȚARÍNĂ ~e f. ist. 1) (în Rusia și în alte state slave; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducătoare absolută a țării; suverană, împărăteasă; regină. 2) Soție a țarului. [G.-D. țarinei] /<fr. tsarine

ȚÁRINĂ ~i f. 1) Teren pregătit special pentru culturi agricole; ogor. 2) mai ales art. Dans popular executat în perechi, cu mișcări moderate și însoțit de strigăte. 3) Melodie după care se execută acest dans. [G.-D. țarinii] / țară + suf. ~ină

țarină f. soția Țarului, împărăteasa Rusiei.

țàrină f. câmp lucrat: arătură, holdă, ogor. [Derivat din țară (cu înțelesul primitiv de «pământ»)].

*țarínă f., pl. e (fr. tsarine, d. tsar, țar, pin anal. cu lat. regina de la rex, regis. Rușiĭ zic carica [țarița]). Soția țaruluĭ.

țárină f., pl. ĭ, vechĭ e (vsl. carina, bir; sîrb. cárina, vamă; rut. cárina, ogor. Bern. 1, 127). Cîmp lucrat, arătură, ogor. – În est țarnă (ca pernă d. perină).

țárnă, V. țarină.

ȚARINĂ s. 1. arătură, ogor, (pop.) răzor, (reg.) plan. (Pămîntul arat se numește ~.) 2. cîmp, ogor, (pop. și poetic) glie, (pop.) răzor, (înv. și reg.) agru, (reg.) plan, (înv.) sat. (A ieșit pe ~, la arat.)

țarina v. ardeleana (1).

țárină, țarine, (țarnă, țarincă), s.f. – „Locul oprit de la pășunat; fânaț, semănături” (Budești); „loc oprit pentru umblatul vitelor” (Giulești); „unde cosâm și săpăm și nu umblă marhă” (Berbești); „teren arabil” (Vadu Izei); „țarină se numește o grădină de pascalău; țarină se numește restul hotarului” (Strâmtura); „țarinca e aproape de sat; țarina mare e mai departe” (Rozavlea); „hotarul cu recoltă cu tot” (Vișeu de Jos); „tot ce nu este pe imaș” (Petrova), (ALRRM, 1973: 793). Țarină „țârnă” (Papahagi, 1925): „Tata-i sub țârna uscată” (idem: 169, t. XXX), cu sensul de țărână, pământ; „acea parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului” (J. Cuisener, 2000); „câmp semănat, ogor; holdele și fânețele cuprinse la un loc” (Russu, 1981). În exp. țarina de fân = cosalău (ALRRM, 1971: 422): „...Tăt o aldină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea, 1906: 438). – Cf. srb. carina „bir, dare” (DER, DEX, MDA); termenul autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981: 405-406).

țárină, -e, (țarnă, țarincă), s.f. – În Maramureș: „locul oprit de la pășunat; fânaț, semănături” (Budești); „loc oprit pentru umblatul vitelor” (Giulești); „unde cosâm și săpăm și nu umblă marhă” (Berbești); „teren arabil” (Vadu Izei); „țarină se numește o grădină de pascalău; țarină se numește restul hotarului” (Strâmtura); „țarinca e aproape de sat; țarina mare e mai departe” (Rozavlea); „hotarul cu recoltă cu tot” (Vișeu de Jos); „tot ce nu este pe imaș” (Petrova), (ALR 1973: 793). Țarină „țârnă” (Papahagi 1925): „Tata-i sub țârna uscată” (idem, 169, t. XXX), cu sensul de țărână, pământ; „acea parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului” (J. Cuisener, 2000); „câmp semănat, ogor; holdele și fânețele cuprinse la un loc” (Russu 1981); În exp. țarina de fân = cosalău (ALR 1971: 422): „...Tăt o albină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea 1906: 438). – Termenul autohton (Russu 1981: 405-406).

ȚARÍNĂ, subst., fam. buc. (C Cos IV).

țárină, țarini s. f. Câmp cultivat; ogor, arătură. ◊ Țarina olarului = terenul pe care l-au cumpărat sinedriștii evrei de la un olar cu cei 30 de arginți reprezentând prețul vânzării lui Iisus Hristos de către Iuda, dar pe care acesta îi restituise, teren care urma să fie destinat îngropării străinilor. Aici s-a spânzurat Iuda de un arbore. – Cf. scr. carina.