Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru țacă

ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă.
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă.
ȚÁCĂ s. f. v. țîțacă.
ȚÎȚÁCĂ, țîțace, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui țață. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6. Ascultă, Gulița nineacăi; hai, că ne-așteaptă țîțacele. ALECSANDRI, T. 408. – Variantă: țácă s. f.
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțácă s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țácă, țăci, s.f. (reg.) 1. scândurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barză, făcut din scândurele și fixat pe fața flăcăului deghizat în brezaie.
care-i maracu’? / taina? / țaca? expr. ce mai e nou?, care e cursul evenimentelor?

țacă dex online | sinonim

țacă definitie

Intrare: țâțacă
țâțacă substantiv feminin admite vocativul
țacă substantiv feminin admite vocativul