Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru țăruș

ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație etc. – Et. nec.
ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație etc. – Et. nec.
ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt și ascuțit la un capăt, care se înfige în pămînt și servește pentru a se fixa sau a se lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie. Inginerii tîrau lanțuri și băteau țăruși. C. PETRESCU, R. DR. 184. Toată averea-i era o coșniță, o manta, niște hîrburi și un pat de scînduri făcut pe țăruși bătuți în pămînt. DUNĂREANU, N. 16. Luai șaua și desagii din spetele Pisicuții și o priponii de un țăruș. HOGAȘ, M. N. 66. Chiajna... adăsta pe boierii moldoveni într-un falnic cort rotat de covor alb, cusut cu fir și legat jur împrejur cu țăruși poleiți. ODOBESCU, S. I 173. ◊ Expr. (Popular) A i se strînge (cuiva) funia de țăruș = a i se apropia (cuiva) sfîrșitul vieții, a îmbătrîni. – Variantă: țărúșă (RUSSO, S. 93, TEODORESCU, P. P. 477) s. f.
ȚĂRÚȘĂ s. f. v. țăruș.
țărúș s. m., pl. țărúși
țărúș s. m., pl. țărúși
ȚĂRÚȘ s. pripon, (înv. și pop.) pociumb, (reg.) poteraș, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp. (~ul se înfige în pământ.)
țărúș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil.
ȚĂRÚȘ ~i m. Par scurt și subțire, care se bate în pământ și servește pentru a lega ceva de el sau ca semn de demarcație. ~ de pichetaj. /Cuv. autoht.
țăruș m. 1. par mic ce se bate în pământ; 2. priponul calului. [Origină necunoscută].
țărúș m. (orig. neșt.). Par mic înfipt în pămînt (de legat o vită, pînza cortuluĭ ș. a.), jalon.
ȚĂRUȘ s. pripon, (înv. și pop.) pociumb, (reg.) poteraș, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp. (~ se înfige în pămînt.)

țăruș dex online | sinonim

țăruș definitie

Intrare: țăruș
țăruș substantiv masculin
țărușă substantiv feminin