ȚĂRIȘOÁRĂ, țărișoare, s. f. Diminutiv al lui țară. – Țară + suf. -ișoară.

ȚĂRIȘOÁRĂ, țărișoare, s. f. Diminutiv al lui țară. – Țară + suf. -ișoară.

ȚĂRIȘOÁRĂ, țărișoare, s. f. Diminutiv al lui țară. Viteazul se scula numaidecît, se lua după dînsul, și cată-l în sus, cată-l în jos, pînă ce-l găsi închis într-unul din staulele lui Erice, stăpînitorul unei țărișoare mici. ISPIRESCU, U. 58. În aceste momente solemne... mă gîndesc... la țărișoara mea... la Romînia... la fericirea ei! CARAGIALE, O. I 155.

țărișoáră s. f., g.-d. art. țărișoárei; pl. țărișoáre

țărișoáră s. f., g.-d. art. țărișoárei; pl. țărișoáre