ȚĂRĂNÍME s. f. Populația mediului sătesc ocupată nemijlocit cu cultivarea pământului și creșterea animalelor; totalitatea țăranilor, mulțime de țărani. – Țăran + suf. -ime.

ȚĂRĂNÍME s. f. Populația mediului sătesc ocupată nemijlocit cu cultivarea pământului și creșterea animalelor; totalitatea țăranilor, mulțime de țărani. – Țăran + suf. -ime.

ȚĂRĂNÍME s. f. Totalitatea țăranilor. Principalul aliat al proletariatului este țărănimea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2766. ◊ Țărămime muncitoare v. muncitor. Țărănime mijlocașă v. mijlocaș.

țărăníme (țărani) s. f., g.-d. art. țărănímii

țărăníme s. f., g.-d. art. țărănímii

ȚĂRĂNÍME s. (înv.) mojicime, țărănie, (fig.) opincă. (Întreaga ~.)

ȚĂRĂNÍME f. (colectiv de la țăran) 1) Clasă socială alcătuită din populația sătească care se ocupă cu producția agricolă. 2) Totalitate a țăranilor. Întreaga ~. 3) Mulțime de țărani. /țăran + suf. ~ime

țărănime f. cei dela țară, clasa țărănească: țărănimea e talpa țării.

țărăníme f. Clasa țăranilor: țărănimea românească e, în general, liniștită, harnică și războĭnică.

ȚĂRĂNIME s. (înv.) mojicime, țărănie, (fig. ) opincă. (Întreaga ~.)