ȚĂPÓI, țăpoaie, s. n. (Reg.) 1. Furcă (mare) cu coada lungă și cu dinți drepți de fier, cu care se ridică snopii de grâu, maldărele de fân sau de coceni etc. ♦ Furcă în vârful căreia este fixat sacul de pescuit. 2. Căpriorul de la mijloc la casele țărănești. – Țeapă + suf. -oi.

ȚĂPÓI, țăpoaie, s. n. (Reg.) 1. Furcă (mare) cu coada lungă și cu dinți drepți de fier, cu care se ridică snopii de grâu, maldărele de fân sau de coceni etc. ♦ Furcă în vârful căreia este fixat sacul de pescuit. 2. Căpriorul de la mijloc la casele tărănești. – Țeapă + suf. -oi.

ȚĂPÓI, țăpoaie, s. n. 1. Furcă cu coada lungă, cu dinții drepți, servind pentru a ridica snopii de grîu, fînul, cocenii etc. Un om c-un țăpoi în mînă voia s-arunce niște nuci din tindă în pod. CREANGĂ, O. A. 293. ♦ Furcă în vîrful căreia este fixat sacul de pescuit. ♦ Căpriorul de la mijloc al caselor țărănești. 2. Numele unui dans popular. Nuntașii se prind la joc... cam cu următoarele jocuri:... tropca, țăpoiul. SEVASTOS, N. 282. – Variantă: (1) țepói (VISSARION, B. 14) s. n.

ȚEPÓI s. n. v. țăpoi.

țăpói (reg.) s. n., pl. țăpoáie

țăpói s. n., pl. țăpoáie

ȚĂPÓI ~oáie n. 1) Furcă cu coadă lungă, cu două coarne drepte, folosită la ridicarea snopilor, cocenilor etc. 2) Prăjină la capătul căreia este fixat sacul de pescuit. 3) Căpriorul de mijloc al unei case țărănești. /țeapă + suf. ~oi

țăpói, țăpoáie, s.f. (reg.) 1. furcă de fier cu coada lungă pentru ridicat snopii, cocenii etc. 2. căpriorul din mijloc de la casele țărănești. 3. târnăcop. 4. unealtă de pescuit. 5. ghimpe (la plante). 6. par lung la pescuit.

țăpoiu n. 1. furcă de strâns fânul pentru clădirea stogurilor; 2. căpriorul dela mijlocul unei cașe țărănești. [V. țeapă].

țepoiu n. V. țăpoiu.

țăpóĭ n., pl. oaĭe (nu augm. d. țeapă, țapă, ci d. sapă, ca și săpoĭ, și rudă cu it. zappone [augm. d. zappa, sapă], de unde și sîrb. cápûn, hîrleț. V. țapină). Mold. Furcă de lemn de luat fîn. Fig. Pus cu țăpoĭu, aruncat la întîmplare, fără ordine, fără grație.