Dicționare ale limbii române

32 definiții pentru țăcănit

ȚĂCĂNÍ, țắcăn, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. [Prez. ind. și: țăcănesc] – Țac + suf. -ăni.
ȚĂCĂNÍT1, țăcănituri, s. n. Faptul de a țăcăni; zgomot, repetat produs de un lucru care țăcănește; țăcănitură. – V. țăcăni.[1]
ȚĂCĂNÍT2, -Ă, țăcăniți, -te, adj. 1. (Despre mersul cailor) Cu pași mărunți și regulați. 2. Fig. Smintit, țicnit. – V. țăcăni.
ȚĂCĂNÍ, țăcănesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. – Țac + suf. -ăni.
ȚĂCĂNÍT1, țăcănituri, s. n. Faptul de a țăcăni; zgomot, repetat produs de un lucru care țăcănește; țăcănitură. – V. țăcăni.
ȚĂCĂNÍT2, -Ă, țăcăniți, -te, adj. 1. (Despre mersul cailor) Cu pași mărunți și regulați. 2. Fig. Smintit, țicnit. – V. țăcăni.
ȚĂCĂNÍ, țăcănesc, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte, aparate) A produce un zgomot ritmic, repetat (prin declanșarea unui mecanism); a tăcăi. Cu grabă țăcănea telegraful. CAMILAR, N. I 17. Ceasornicul țăcănea în perete. CARAGIALE, O. I 290. Caravasili scoate mîndru un pistol, ochește, pistolul țăcănește și nu ia foc. GHICA, S. 393. ♦ (Urmat de determinări care arată instrumentul) A produce zgomote ritmice (lovind, izbind, ciocănind). Doi cai mărunți... mergeau liniștiți, în trap domol, din cînd în cînd strănutînd, din cînd în cînd țăcănind din potcoave. SADOVEANU, O. IV 382. Țăcăni cu cuțitul într-un pahar și rugă să se facă tăcere. MIRONESCU, S. A. 110. ◊ Tranz. Calul își țăcănea potcoavele pe prundul drumului. SADOVEANU, la TDRG. ♦ Tranz. (Familiar) A scrie la mașină. Cînd s-a adunat numărul cuvenit de pagini, le țăcănesc la mașina de scris. C. PETRESCU, C. V. 25. – Prez. ind. pers. 3 și: țăcăne (BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 66).
ȚĂCĂNÍT1, țăcănituri, s. n. Zgomot repetat, provocat de un lucru care țăcănește; țăcăneală. O clipă... nu mai auzi țăcănitul pendulei. DUMITRIU, N. 52. Zvonul necurmat de fierării pare a crește, într-un freamăt grozav și într-un țăcănit monoton și asurzitor. SADOVEANU, O. VI 374. Țăcănitul aparatului telegrafic a recomandat încă o dată răbdare. C. PETRESCU, A. 277.
ȚĂCĂNÍT2, -Ă, țăcăniți, -te, adj. (Despre mersul cailor) Cu pași mărunți și regulați care răsună ritmic. Șoimaru și Magda lui Stroe coborau în trap țăcănit un drumușor lin de costișă. SADOVEANU, O. VII 57. În trap țăcănit calcă la nevoie și cinci poște pă zi. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Din Poenița vine domol la vale un călăreț tînăr, în buiestru țăcănit. CARAGIALE, O. I 368.
țăcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țắcăne/țăcănéște, imperf. 3 sg. țăcăneá; conj. prez. 3 să țắcăne/să țăcăneáscă
țăcănít s. n., pl. țăcăníturi
țăcăní vb., ind. prez. 1 sg. țăcănésc/țăcăn, imperf. 3 sg. țăcăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. țăcăneáscă/țăcăne
țăcănít s. n., pl. țăcăníturi
ȚĂCĂNÍ vb. v. păcăni.
ȚĂCĂNÍ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.
ȚĂCĂNÍT s. 1. v. păcănit. 2. țăcăneală. (~ul mașinii de scris.)
ȚĂCĂNÍT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, zănatic, zăpăcit, zurliu.
ȚĂCĂNÍT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.
A ȚĂCĂNÍ ~ésc 1. intranz. A lovi repetat, producând un zgomot ritmic; a produce țăcănituri; a face „țac-țac”. 2. tranz. pop. A scrie la mașina de dactilografiat; a dactilografia. /țac + suf. ~ăni
A SE ȚĂCĂNÍ mă ~ésc intranz. A-și pierde judecata; a se țicni; a se amenti; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /țac + suf. ~ăni
ȚĂCĂNÍT ~uri n. 1) v. a ȚĂCĂNI și A SE ȚĂCĂNI. 2) Zgomot caracteristic, produs de un obiect sau de o ființă, care țăcănește. /v. a (se) țăcăni
țăcănì v. 1. a tropăi din copite; 2. a face sgomot ca sapele sau târnăcoapele. [V. țac!].
țăcănit n. tropăit, sgomot continuu: țăcănitul roatelor. CAR.
țăcănésc v. intr. (rudă cu cĭocănesc și cu ngr. tsukanizo). Merg în trap orĭ în buĭestru a lene (clămpănesc): venea țăcănind.
țăcănít, -ă adj. Mers țăcănit (al caluluĭ), trap saŭ buĭestru a lene.
ȚĂCĂNI vb. a păcăni, a pîrîi, a răpăi, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)
țăcăni vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.
ȚĂCĂNIT s. 1. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănitură. (Un ~ ritmic de arme.) 2. țăcăneală. (~ mașinii de scris.)
țăcănit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.
țăcănit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.
țăcăni, țăcănesc I. v. t. a scrie ceva la mașina de scris II. v. r. a se sminti, a înnebuni
țăcănit, -ă, țăcăniți, -te adj. smintit, nebun

țăcănit dex online | sinonim

țăcănit definitie

Intrare: țăcănit (adj.)
țăcănit 2 adj. adjectiv
Intrare: țăcăni
țăcăni 1 1 -n conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
țăcăni 2 1 -nesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: țăcănit (zgomot)
țăcănit 1 zgomot; -uri substantiv neutru