Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru țăcălie

ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. (Reg. și fam.) Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.
ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.
ȚĂCĂLÍE1, țăcălii, s. f. Bărbuță mică și ascuțită; barbișon, cioc2 (3). Barba, mai mult țăcălie. STANCU, D. 177. Din întreaga făptură a omului, atîta ai desprins: ochii și țăcălia. PAS, Z. I 318. Și, dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrîșnind strașnic. CARAGIALE, S. N. 9.
ȚĂCĂLÍE2, țăcălii, s. f. Străgălie (1).
țăcălíe (reg., fam.) s. f., art. țăcălía, g.-d. art. țăcălíei; pl. țăcălíi, art. țăcălíile
țăcălíe s. f., art. țăcălía, g.-d. art. țăcălíei; pl. țăcălíi, art. țăcălíile
ȚĂCĂLÍE s. v. cioc.
ȚĂCĂLÍE s. v. străgălie.
ȚĂCĂLÍE ~i f. Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; cioc. /Orig. nec.
țăcălíe, țăcălíi, s.f. (reg.) 1. frigare, țaglă. 2. (la pl.) stinghii, surcele. 3. vârf (ascuțit) de deal. 4. persoană cu chelie.
țăcălie f. 1. străgălie; 2. fam. ciocul bărbiei: împăratul s’a tras de țăcălie, scrâșnind strașnic CAR.; 3. Tr. frigare de lemn. [Origină necunoscută].
țăcălíe f. (var. din țaclă și țiglă 2). Vest. Frigare de lemn (țiglă, proțap): crap la țăcălie (Turtucaĭa). Fam. Barbă (de păr) ascuțită. V. cocaĭe.
ȚĂCĂLIE s. barbișon, bărbuță, cioc, (franțuzism rar) barbișă. (El poartă ~.)
țăcălie s. v. STRĂGĂLIE.

țăcălie dex online | sinonim

țăcălie definitie

Intrare: țăcălie (barbă)
țăcălie substantiv feminin
Intrare: țăcălie (străgălie)
țăcălie substantiv feminin