ȚĂȚÍCĂ, țățici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

ȚĂȚÍCĂ, țățici, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

ȚĂȚÍCĂ s. f. Diminutiv al lui țață. Vin și eu după tine numaidecît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica. CARAGIALE, O. I 57.

țățícă (reg.) s. f., g.-d. art. țățícăi/țățícii/țățíchii; pl. țățíci

țățícă s. f., g.-d. art. țățícăi/țățícii/țățíchii; pl. țățíci

ȚĂȚÍCĂ s. v. leliță.

ȚĂȚÍCĂ s. v. mătușică.

țáță f., pl. e (ngr. tsásta, mamă [în limba copiilor]. Cp. cu dadă, gagă). Epitet respectuos care se adresează uneĭ surorĭ, mătușĭ orĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar încă tinere. – Forme familiare: țațáĭa (Mold. sud.), țîțáĭa (Mold. nord) și țățíca.

țățică s. v. MĂTUȘICĂ.

ȚĂȚICĂ s. leliță, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară.