Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru țângău

ȚÂNGẮU s. m. v. țingău.
ȚINGẮU, țingăi, s. m. (Reg.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țângắu s. m.] – Țânc + suf. -ău.
ȚÂNGĂU, țângăi, s. m. (Pop. peior.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țingău s. m.] – Țânc + suf. -ău.
ȚINGĂU s. m. v. țângău.
ȚINGẮU, țingăi, s. m. (De obicei depreciativ) Tînăr abia trecut de vîrsta copilăriei; flăcăiaș. O urma un fel de țingău adus din spate și cam deșelat, cu ochi încercănați și sticloși. M. I. CARAGIALE, C. 20. Tu nu ai un țingău de flăcău de însurat? ȘEZ. I 149. (Cu pronunțare regională) Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai in puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13.
țingắu (reg.) s. m., art. țingắul; pl. țingắi, art. țingắii
țingău s. m., art. țingăul; pl. țingăi, art. țingăii
ȚÂNGĂU s. v. băietan, băiețandru, copilandru, flăcăiandru.
ȚÂNGẮU ~i m. Băiat ajuns la vârsta adolescenței; băiețan; puștan. /țânc + suf. ~ău
țângắu, țângắi, s.m. (pop.; peior.) 1. băietan, flăcăiaș, țingău, băiețandru. 2. (fig.) tânăr fără experiență.
țingău m. Mold. 1. băietandru; 2. fig. tânăr fără experiență: pe drum s’a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țingău CAR. [V. ținc].
țingắŭ m. (d. țînc saŭ ung. cinkó, fetișcană). Vest. Iron. Băĭetan, mucos, tînăr (care pretinde lucrurĭ marĭ): cum să îndrăznească asta un țingăŭ? – Și țincăŭ (Br.). V. țincar.
țîngău s. v. BĂIETAN. BĂIEȚANDRU. COPILANDRU. FLĂCĂIANDRU.

țângău dex online | sinonim

țângău definitie

Intrare: țângău
țângău substantiv masculin admite vocativul
țingău substantiv masculin admite vocativul