Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru țânțărime

ȚÂNȚĂRÍME s. f. Mulțime de țânțari1. – Țânțar1 + suf. -ime.
ȚÂNȚĂRÍME s. f. Mulțime de țânțari1. – Țânțar1 + suf. -ime.
ȚÎNȚĂRÍME s. f. Mulțime de țînțari1. Pe boltă se urca noaptea, fără mișcare sau sunet, decît țiuitul aprig și încăpățînat al țînțărimii. DUMITRIU, N. 259. Așa-i viața cîmpenească, zise moș Luca, ciosmălindu-se și învîrtindu-se, ca pe jăratic, de răul țînțărimii. CREANGĂ, A. 125.
țânțăríme s. f., g.-d. art. țânțărímii
țânțăríme s. f., g.-d. art. țânțărímii
ȚÂNȚĂRÍME f. (colectiv de la țânțar) Mulțime de țânțari. /țânțar + suf. ~ime

țânțărime dex online | sinonim

țânțărime definitie

Intrare: țânțărime
țânțărime substantiv feminin (numai) singular