Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru țâfnă

ȚẤFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.
ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop.) 1. Ifos, aroganță; trufie. ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.
ȚÎ́FNĂ, țîfne, s. f. 1. Ifos, aroganță; semeție. Subprefectului i-a pierit totuși țîfna. STANCU, D. 359. Dragele mele, se așază și peste voi anii și o să vă scadă frumusețea și țîfna. SADOVEANU, P. M. 252. Armata cere supunere, cere răbdare. Nu se poate face cu țîfnă și cu toane. CAMIL PETRESCU, O. II 531. Poate să pară un individ cu țîfnă de senior feudal. C. PETRESCU, R. DR. 104. ♦ Arțag. Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică... Și țîfnă, și semeție. Lasă că te-am păscut de cînd te-ai întors. REBREANU, R. II 40. ◊ (Expr. A-i sări (cuiva) țîfna = a se mînia, a se înfuria; a-i sări țandăra. I-a sărit țîfna, Ce-o fi vrînd cu cuțitul? STANCU, D. 251. Slabă nădejde dacă d-o vorbă le sare țîfna. DELAVRANCEA, H. T. 143. A umbla cu țîfna-n nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). Protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă. D. ZAMFIRESCU, la CADE.
țấfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țấfnei; (ifose) pl. țấfne
țâfnă s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne
ȚÂFNĂ s. v. cobe.
ȚÂFNĂ s. v. aroganță, arțag, bosumflare, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, îmbufnare, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.
țîfnă (-ne), s. f.1. Cobe. – 2. Ifos, aroganță. – Var. țifnă și der. Mr. țifnă. Ngr. τσίφνα (Cihac, II, 709; Gáldi 261). – Der. țifni, vb. (a gîfîi, a sforăi, despre cai); țifnos, adj. (cu țîfnă; suspicios, irascibil, susceptibil).
ȚÂFNĂ ~e f. 1) pop. Pornire spre ceartă; arțag. ◊ A umbla cu ~a în nas a) a fi întotdeauna gata de ceartă; b) a fi veșnic nemulțumit. A-i sări cuiva ~a a se înfuria. 2) Purtare sfidătoare, obraznică; aroganță. /<ngr. tsifna
țâfnă f. 1. cobe la găini; 2. fam. arțag, toană. [Gr. mod. TZIFNA].
țî́fnă f., pl. e (ngr. tzifna, cobie). Cobie, o boală în care găinile tot țîfnesc ca cum ar vrea să-șĭ destupe nasu (Munt.). Fig. Defectu de a se supăra (de a se formaliza) ușor: om plin de țîfnă. – Și țî́vnă (sud).
țîfnă s. v. AROGANȚĂ. ARȚAG. BOSUMFLARE. FALĂ. FUDULIE. IMPERTINENȚĂ. INFATUARE. INSOLENȚĂ. ÎMBUFNARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MĂGĂRIE. MÎNDRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU. VANITATE.
ȚÎFNĂ s. (MED. VET.) cobe, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.)

țâfnă dex online | sinonim

țâfnă definitie

Intrare: țâfnă
țâfnă substantiv feminin