Dicționare ale limbii române

3 intrări

4 definiții pentru țâf

ȚÎF, țîfuri, s. n. (Regional) 1. Fîn cu mult rogoz; șovar. Cînd [fînul] are mult rogoz... se numește țîf, șovar sau i se zice că-i rogozos sau șovăros. PAMFILE, A. R. 149. 2. Colțul unei plante abia răsărită din pămînt. Peste tabelele de ceapă se pun spini tăiați de pe cîmp... ca nu cumva păsările din ogradă... să le strice... ciugulind țîfurile, cele dintîi fire de ceapă care răsar. PAMFILE, A. R. 192.
ȚÂF, țâfuri, s. n. (Reg.) 1. Fân amestecat cu mult rogoz. 2. Plantă abia răsărită din pământ.
ȚIF, ȚÎF subst. (soiu de iarbă, de fin). 1. Țițul log. (Isp I2); -ești s. (17 B IV 400); Țifescu, Ilie, boier mold.; Țifești s. 2. + -lea: Țiflea (16 B I 12). 3. Țîfe (Vr) < țîf (un soiu de fîn). 4. Țîfoiu fam. (Șez). 5. Țăful „din Țîf” b., (Sur VII).
Țîf, -e, -oiu v. Țif 4-6.

țâf dex online | sinonim

țâf definitie

Intrare: țâf
țâf substantiv neutru
Intrare: Țâf
Țâf
Intrare: Țâf
Țâf