Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru țâțână

ȚẤȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.
ȚÂȚẤNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.
ȚIȚÍNĂ s. f. v. țîțînă.
ȚÎȚÎ́NĂ, țîțîni, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Balama. Cineva-n umbră Tot umblă, tot umblă... Și rupe țîțîni și lăcate. BENIUC, V. 124. La a doua pălitură, căzu o bucată din trunchi ca o ușă sărită din țîțînă. C. PETRESCU, R. DR. 154. Se-ndoaie stejarii bătrîni Și ușile gem în țîțîni. COȘBUC, P. I 235. Bătrînul intra pe poarta ruginită în țîțîni. SLAVICI, N. II 5. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țîțîni s-aruncă. EMINESCU, O. I 93. ◊ Expr. A scoate pe cineva din țîțîni v. scoate (I 8). 2. Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. (Atestat în forma țițină) Se cunoaște că un stup este gata să roiască de pe țiținele ce se fac pe dunga fagurilor; căci într-aceste țițini se prăsesc mumele albinelor sau împărătesele stupilor. I. IONESCU, M. 381. 3. (Popular) Rădăcină a unui furuncul. – Pl. și: țîțîne (GANE, N. III 18). – Variantă: țițínă s. f.
țâțấnă s. f., g.-d. art. țâțấnii; pl. țâțấni
țâțână s. f., g.-d. art. țâțânii; pl. țâțâni
ȚÂȚÂNĂ s. (pop.) țâță. (~ în care se dezvoltă matca albinelor.)
ȚÂȚÂNĂ s. v. balama, rădăcină, șarnieră.
ȚÂȚÂNĂ ~i f. 1) Dispozitiv metalic format din două plăci unite între ele care, prinse, respectiv, de un panou mobil și de un cadru fix, permit închiderea sau deschiderea panoului; balama. ◊ A scoate din ~i (pe cineva) a supăra pe cineva; a înfuria; a enerva. 2) Articulație a valvelor unei scoici. 3) pop. Rădăcină a unui furuncul. /<lat. titina
țâțână f. 1. bucată cilindrică de fier în jurul căreia se învârtește ușa; fig. a scoate din țâțâni, a face să-și pearză cumpătul sau răbdarea; 2. pl. cârlige bătute în pereții bordeiului. [Derivat dela țăță, dupâ forma-i rotunjită].
țîțî́nă f., pl. e (mlat. titina, biberon [R. C. 1923, 29], vgr. tithéne, doĭcă. D. rom. vine bg. cicina și ngr. tsitsin, țîță. V. țîță). Moțu (gurguĭu) uneĭ bube saŭ uneĭ rănĭ (ca la trînjĭ). Balama și maĭ ales cîrligu în care se prinde balamaŭa: se întoarse greoĭ ca o balama veche pe o țîțînă ruginită (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 127), cîrma unuĭ vas învîrtindu-se în țîțînĭ (J. B. Dat. Uĭt. 95). V. cópil și pafta.
țîțî s. v. BALAMA. RĂDĂCINĂ. ȘARNIERĂ.
ȚÎȚÎ s. (pop.) țîță. (~ în care se dezvoltă matca albinelor.)
țâțấnă, țâțâni, s.f. – Balama: „Cu apa îl stropești, îl uzi, o țâpi la țățăna ușii...” (Bilțiu, 1990: 295). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (MDA); lat. *titina „biberon” (Scriban, DEX).
țâțấnă, -i, s.f. – Balama: „Cu apa îl stropești, îl uzi, o țâpi la țățăna ușii...” (Bilțiu 1990: 295). – Lat. *titina (DEX).
a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul

țâțână dex online | sinonim

țâțână definitie

Intrare: țâțână
țâțână 1 pl. -i substantiv feminin
țițină 1 pl. -i substantiv feminin
țâțână 2 pl. -e substantiv feminin
țițină 2 pl. -e substantiv feminin