Dicționare ale limbii române

2 intrări

20 definiții pentru țâșnire

ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt.
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni.
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt.
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni.
ȚIȘNÍ vb. IV v. țîșni.
ȚÎȘNÍ, țîșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. V. răbufni. Sîngele țîșnea și gîlgîia pe prag. DUMITRIU, N. 63. Laptele bogat țîșnește din ugerele grase. SADOVEANU, O. I 50. Unde intră sonda, țîșnește ca berea de la butoiul cu presiune. C. PETRESCU, A. 548. ◊ (În contexte figurate) În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țîșnesc izvoarele sîngeroase ale amurgului de flăcări. SADOVEANU, O. III 686. ◊ Fig. Toată patima care mocnea de zile îndelungi... țîșnea prin luminile ochilor lui Ion. DUMITRIU, N. 191. ♦ A sări, a împroșca. Băltoacele țîșneau în pînze galbene de apă sclipitoare. DUMITRIU, N. 31. Călcînd de-a dreptul cu talpa, vîrtos, în gîrlele de unde țîșneau proaște de apă lutoasă. C. PETRESCU, A. R. 49. 2. A ieși, a sări pe neașteptate de undeva; a intra brusc undeva, a da buzna, a irupe. Flăcăul cel voinic țîșni pe ușă în urma controlorului, cu pumnii încleștați. DUMITRIU, N. 7. Ușa trosni, sări din clampă, și în birou țîșni un omuleț. GALAN, B. I 6. Iepurele țîșnește toamna dintre ierburi uscate. STANCU, D. 430. Husarii țîșnesc îngroziți de după garduri. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. Ridicîndu-se... în două picioare, calul vru să țîșnească înainte. PREDA, Î. 139. Ca un șarpe, Mură a țîșnit în pieptul Saftei. GALACTION, O. I 73. Șalupa țîșni ca o săgeată sub forfoteala helicei. BART, E. 110. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere. Muguri noi țîșnesc din putregai, Înfrunzește și-nflorește țara. BENIUC, V. 80. Undeva, la spatele lor, după hornuri, țîșni lumina unei lanterne. CAMILAR, N. I 76. Din pămîntul rădăcinii, țîșniseră îndrăzneț cîteva vlăstare crude. C. PETRESCU, S. 14. Luminile țîșniră brusc în sala încinsă de căldură. REBREANU, R. I 201. ◊ Fig. Din clopotul fierbinte al vieței celei noi, Țîșnește poezia adevărată, vie. DEȘLIU, G. 6. Din toate, așa cum le primea, țîșnea o bucurie ciudată, nouă. PREDA, Î. 69. ♦ (Despre sunete, zgomote) A domina. De afară se auzeau strigăte ce țîșneau deasupra murmurului mulțimii. DUMITRIU, N. 71. – Variantă: țișní (CREANGĂ, A. 6) vb. IV.
ȚÎȘNÍRE, țîșniri, s. f. Acțiunea de a țîșni; apariție, săritură bruscă. Îl interesa și îl amuza țîșnirea neîntreruptă a șobolanilor de cîmp, care le tăiau necontenit calea. CAMIL PETRESCU, N. 90. ♦ Fig. Izbucnire, răbufnire neașteptată, explozie (3). Fără voia mea, cu aceeași gratuitate cu care mă pregăteam de țîșnire, mă trezesc zîmbind admirativ. CAMIL PETRESCU, P. 64.
ȚIȘNÍ vb. IV. v. țâșni.
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
țâșní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá, conj. prez. 3 sg. și pl. țâșneáscă
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
ȚÂȘNÍ vb. 1. v. erupe. 2. a ieși. (Un izvor care ~ printr-o crăpătură.) 3. (reg.) a sări, a zăleti, (prin Ban. și Transilv.) a puștica. (Sângele ~ pe nas.) 4. v. izbucni.
ȚÂȘNÍRE s. erupție, irupere, irupție, izbucnire, năvălire, răbufnire. (~ petrolului din pământ.)
A ȚÂȘNÍ țâșnésc intranz. 1) (despre lichide, vapori, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a răbufni; a izbucni. Izvorul țâșnește printr-o crăpătură. 2) (despre ființe) A intra sau a ieși repede și pe neașteptate. /Din țâști
țișnì v. 1. a ieși cu putere și iuțeală vorbind de lichide, lumină, foc; 2. a izbucni: am țișnit odată cu țărna în cap CR. [Onomatopee: țiș! exprimând izbucnirea sgomotoasă mai ales a apelor curgătoare].
țîșnésc v. intr. (vsl. *cyšnonti. V. țușnesc1 și țuștĭ). Ĭes cu putere dintr’o deschizătură mică (vorbind de lichide): apa țîșnește din pompă. Fig. Ĭes de odată, fac țuștĭ: am țîșnit odată cu țărna’n cap (Cr.). V. zbughesc.[1]
ȚÎȘNI vb. 1. a erupe, a irupe, a izbucni, a năvăli, a răbufni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pămînt.) 2. a ieși. (Un izvor care ~ printr-o crăpătură.) 3. (reg.) a sări, a zăleti, (prin Ban. și Transilv.) a puștica. (Sîngele ~ pe nas.) 4. a izbucni, (înv.) a prorupe. (Lacrimile au ~ din ochii ei.)
ȚÎȘNIRE s. erupție, irupere, irupție, izbucnire, năvălire, răbufnire. (~ petrolului din pămînt.)
a țâșni duhul (din cineva) expr. (er.) a ejacula.

țâșnire dex online | sinonim

țâșnire definitie

Intrare: țâșni
țișni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
țâșni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: țâșnire
țâșnire substantiv feminin