Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru șuvoi

ȘIVÓI s. n. v. șuvoi.
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).
ȘIVÓI s. n. v. șuvoi.
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).
ȘIÓI s. n. v. șuvoi.
ȘIVÓI s. n. v. șuvoi.
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari, a topirii zăpezilor etc.). V. puhoi, torent. O vijelie grea A prăbușit un uriaș stejar în calea mea. Iar podul peste care era să trec L-a dus șuvoiul cu înec. BENIUC, V. 20. S-au topit repede nămeții... Au pornit apele. Șuvoaiele cresc, se scurg spre gîrlă. STANCU, D. 108. Muntele se învălui o lună întreagă în neguri și în ploi putrede; potecile se prefăcură în șuvoaie. GALACTION, O. I 159. ◊ Fig. Soarele vărsa șuvoaie de foc. SADOVEANU, O. VI 211. Șuvoaie de metal lichid au început să se împrăștie prin fabrică, născînd groază. SAHIA, N. 34. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). Șuvoiul acesta de oameni era o manifestație a tineretului studios. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 6/3. Priveam gările metroului și vedeam cum șuvoaie de oameni pătrundeau în aceste gări. STANCU, U.R.S.S. 17. ◊ Fig. Vorbire repede, debit verbal. A oprit Dima șuvoiul vorbelor și a rămas pe loc cu mîinile căzute de-a lungul trupului. GALAN, Z. R. 94. 2. Curs, fir de apă (umflat de ploi). Am intrat în șuvoi. Luntrea merge lin, o dată cu apele. STANCU, D. 521. A trecut iarna, apoi șuvoiul de primăvară al Lisei. Au ieșit mălurenii la arat. SADOVEANU, M. C. 10. Se bălăciră în apă pe lîngă sălciile de pe malul celălalt, unde era șuvoiul adînc. CAMIL PETRESCU, O. I 619. Șuvoiul apei = partea (de obicei mijlocul) unui rîu, unde apa curge cu repeziciune. – Pl. și: șuvoiuri (SADOVEANU, O. VI 257). – Variante: șivói (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 154, ANGHEL, PR. 56, ALECSANDRI, T. 254), șiói (SANDU-ALDEA, U. P. 37, ALECSANDRI, P. III 214) s. n.
șuvói s. n., pl. șuvoáie
șuvói s. n., pl. șuvoáie
ȘUVÓI s. 1. v. torent. 2. v. puhoi. 3. v. șiroi. 4. șiroi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)
ȘUVÓI ~oáie n. 1) Curent vijelios de apă care vine cu repeziciune la vale; torent; puhoi. 2) pop. Ploaie abundentă și repede; puhoi. 3) fig. Mulțime de oameni care se mișcă într-o direcție; puhoi. /cf. ung. sió
șioiu n. Mold. șuvoiu: șioaie care poartă cadavre pe a lor valuri AL.
șivoiu n. torent: cade ploaia și curg șivoaie AL. [V. șuvoiu].
șuvoiu n. torent. [Termen de origină imitativă, ca și variantele sale (șioiu, șivoiu), indicând susurul apei și curgerea-i șoptitoare (cf. șuiet)].
șivóĭ, șuvoĭ și (Trans. Mold.) șlóĭ n., pl. oaĭe (ung. sió, pîrăŭ lin, infl. d. povoĭ). Torent, mare șiroĭ de apă (ca cele care se scurg primăvara): șivoaĭele munților. V. prival.
șuvóĭ, V. șivoĭ.
ȘUVOI s. 1. puhoi, torent, (pop.) noian, zăpor, (înv. și reg.) năboi, (reg.) șușoi, (prin Dobr. și Munt.) sel. (~ de ape.) 2. puhoi, rîu, șiroi, torent. (~ de apă.) 3. pîrîu, șiroi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...) 4. șiroi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)

șuvoi dex online | sinonim

șuvoi definitie

Intrare: șuvoi
șivoi 1 s.n. substantiv neutru
șioi 1 s.n. substantiv neutru
șuvoi 2 pl. -uri substantiv neutru
șuvoi 1 pl. -e substantiv neutru