șóvăĭ și -ăĭésc v. intr. (cp. cu ung. csóválni, a clătina din cap, pol. szwankować, germ. schwanken, a șovăi, și cu rom. încovoĭ). Vechĭ. Merg cotind ca să scap de urmăritorĭ. Merg clătinîndu-mă (de boală orĭ de beție). Fig. Lungesc vorba ca să scap de răspuns. Azĭ. Preget, ezit, mă codesc, staŭ pe gîndurĭ, nu mă pot hotărî să fac ceva. – În nord și șovoĭesc. Vechĭ șu-. V. hodorogesc.

șuváĭ, șúvăĭ, V. șovaĭ, șovăĭ.